Un articol de Claudiu Iordache – președinte Asociația Județeană de Șah Constanța
Se discută în ultimul timp, din ce în mai mult, despre acceptarea șahului ca disciplină olimpică. Nu vreau să pledez pro domo pentru acest lucru, ci doar să aduc în discuție câteva argumente logice în favoarea acceptării șahului ca sport olimpic, fără a omite și unele carențe care sunt luate în considerare de critici.
Istoria eforturilor și tentativelor de a introduce șahul la Jocurile Olimpice este veche, dar, pentru prima dată în istoria șahului acesta a apărut la olimpiada de la Sydney din anul 2000, chiar dacă a fost doar sub formă de spectacol. Federația Internațională de Șah (FIDE) dorea ca acest eveniment să fie un punct de pornire pentru ca șahul să devină o disciplină acceptată la următoarele olimpiade. Cei doi jucători, Viswanathan Anand și Alexey Shirov, au fost invitați la Sydney pentru a juca două partide, care s-au încheiat 1-1. Anand, fost campion mondial în perioada 2007-2013, a spus după meci că a considerat acest lucru un mare pas înainte. Din păcate, până azi nu s-au făcut și pașii următori. Meciul dintre Anand și Shirov la Olimpiada de la Sydney nu a atras atenția spectatorilor. Presa nu părea să fie entuziasmată, în timp ce partidele și rezultatele meciului nu au apărut nici măcar în paginile cu știri despre șah.
Primele încercări de a introduce șahul în rândul sporturilor olimpice au fost făcute încă din 1924. Dar atunci Comitetul Olimpic Internațional (CIO) a refuzat deoarece regulamentul permitea participarea doar pentru amatori, iar șahul nu delimitase, în acea perioadă, profesioniștii de amatori. Tot la Paris, în 1924, sloganul “Citius, Altius, Fortius” a devenit oficial deviza olimpiadei, sporturile intelectuale nefiind acceptate.
Nedescurajat de eșec, comitetul de inițiativă a organizat în același an (1924) primul concurs mondial sub titulatura “Turneul internațional pe echipe”. Turneul s-a desfășurat la Paris, concurând jucători din 15 țări. În ultima zi de concurs, s-au parafat documentele de înființare a FIDE, România fiind printre membri fondatori. În doar doi ani, pentru a evita un conflict cu Jocurile Olimpice, s-a solicitat organizarea Olimpiadei de șah. Față de cele 16 țări inițiale, la a 43-a olimpiadă care a avut loc în Georgia – 2018, au fost prezente 189 de echipe din peste 170 de țări. Ca număr de participanți acest eveniment este mai mare decât Jocurile Olimpice de iarnă.
Sunt aproape un miliard de adulți care joacă șah în mod regulat și această imensă popularitate a determinat CIO să ia în considerare încă o dată includerea șahului la olimpiadă.
Șahul era unul dintre sporturile nominalizate la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. Dar din cauza, dezvoltării foarte slabe a acestuia în Japonia, șahul a eșuat în fața baseballului, alpinismului sportiv, karate, windsurfing, softball și skateboarding. Cu toate acestea, șahul are încă o șansă peste câțiva ani, când Jocurile Olimpice au loc la Paris – 2024 sau Los Angeles – 2028, zone cu o bună reprezentare a șahului.
În continuare, mulți oameni nu recunosc șahul ca sport. Într-un sondaj recent, 42% dintre cei chestionați, luând în considerare doar efortul fizic, nu vedeau șahul în rândul disciplinelor sportive. Chiar și așa, șahul a fost recunoscut de facto ca sport în 1999, când FIDE a devenit membru al CIO. Purtătorul de cuvânt al CIO, Emmanuelle Moreau, a spus atunci că șahul nu ar trebui să apară la olimpiadă, deviza “Citius, Altius, Fortius” nefiind potrivită pentru șahiști. “Jucătorii de șah ar trebui să înțeleagă cu toții că, pe lângă puterea intelectuală, au nevoie și de rezistență fizică”.
Fostul președine FIDE, Kirsan Ilyumzhinov, a ripostat: “Curlingul este ca șahul din punct de vedere fizic. Totuși a apărut la Jocurile Olimpice de iarnă, iar șahul nu este admis”.
Speranța șahiștilor, rămâne Olimpiada de la Paris din 2024. La o sută de ani de la înființarea FIDE, țara gazdă se poate gândi să repună în discuție acceptarea șahului ca sport olimpic. Însă, șahul trebuie ca în viitorul imediat să-și îmbunătățească atractivitatea față de publicul amator.
Cel mai mare obstacol al includerii șahului la olimpiadă rămâne capacitatea de a atrage spectatori pentru a obține profit. Oamenii care urmăresc fotbal, baschet sau atletism, chiar dacă nu au expertiză, își dau seama, totuși, cine domină și urmăresc entuziasmați confruntarea. În schimb, șahul este un sport unic și superspecializat, ceea ce îi face pe spectatori să-și piardă interesul pentru vizionare. Această percepție că șahul este plictisitor, este preluată în mod reflex în diferite circumstanțe. De exemplu, am revăzut recent episodul “Goodnight Mr. Bean”, în care comediantul britanic găsește soluția salvatoare pentru un somn ușor urmărind la televizor o partidă de șah. Uneori un jucător petrece zeci de minute gândindu-se la o mutare. Procentul de remize în șahul de top este, deasemenea, mult mai mare față de cel al victoriilor sau înfrângerilor. Și asta nu e bine pentru ceea ce ne dorim.
Șahul a încercat să se schimbe pentru a fi mai atractiv în ochii publicului. Turneele de șah rapid și blitz sunt din ce în ce mai dese, astfel încât să fie mai interesante pentru spectatori. Multe concursuri au reguli care încurajează jucătorii să joace la victorie. Calculul a trei puncte pentru victorie, ca în fotbal, a fost încercat și de organizatorii competițiilor șahiste.
Un alt motiv de refuz, așa cum este explicat azi de CIO, este că nu există o metodă de determinare a dopajului în șah sau în sporturile intelectuale, chiar dacă și în cazul acestora se poate trișa cu medicamente care stimulează concentrarea. FIDE a încercat să rezolve această problemă prin înființarea comisiei anti doping.
Multe alte sporturi atacă cu înverșunare arena olimpică și așteaptă să fie primite oficial între disciplinele binecuvântate de zei. Altele, au reapărut chiar după o sută de ani de absență, cum ar fi golful, care a figurat în programul Olimpiadei din 1904 – Saint Louis (SUA), reapărând abia la Rio în 2016. În mod similar, rugby-ul a fost introdus la Jocurile Olimpice de la Paris din 1900 cu sprijinul contelui Pierre de Coubertin, președintele Comitetului Olimmpic, dar după moartea acestuia în 1925, a fost scos de pe agenda următoarelor olimpiade, el revenind la Rio – 2016 într-o formă populară de competiție în șapte jucători.
Revenind la competiția acerbă pentru participarea la viitoarele turnee olimpice, un comitet de organizare a olimpiadei de la Tokyo din 2020 a fost însărcinat să vină cu o listă scurtă de discipline sportive, care să fie prezentată CIO la sesiunea plenară din 2016 pentru a decide ce să adauge și eventual cum să adauge. Șahul care este foarte popular în întreaga lume a fost nominalizat pe această listă, alături de alte 26 sporturi, printre care: wushu, bowling, bridge, squash, sumo, snooker. Olimpiada din 2020 a fost reportată pentru 2021, dar șahul, așa cum am menționat la începutul acestui articol, a fost refuzat din motive de slabă popularitate în țara gazdă. Cu toate acestea, chiar fără a fi un sport olimpic, șahul are propria sa carismă, cel mai evident fapt fiind că la olimpiada de șah participă un număr impresionant de țări, echipe și jucători. Chiar și la Olimpiada din 2020, organizată în sistem online, au participat 163 de țări cu un număr record de urmăritori pe internet.
Cu toată campania FIDE în favoarea includerii în programul olimpic cel puțin a șahului rapid și blitz, argumente fiind atracția globală și numărul mare de jucători și admiratori, consider că, din păcate, fanii șahului trebuie să mai aștepte ceva timp până ce flacăra olimpică, simbolul spiritual al lumii sportive, va arde și pentru ei.
Claudiu Iordache
Sursă foto: www.irishmirror.ie
You must be logged in to post a comment Login