Asociaţia Elevilor din Constanţa solicită consilierilor locali să nu voteze proiectul de hotărâre care taie bursele a 3233 de elevi din Constanţa, acesta fiind ilegal şi aplicând legea în mod retroactiv!
În data de 21 februarie a.c. a fost publicat proiectul de hotărâre pentru aprobarea numărului şi cuantumului burselor elevilor în semestrul al II-lea al anului şcolar 2021-2022. La nivelul proiectului, se poate observa faptul că numărul beneficiarilor bursei de merit şi de studiu este unul mult mai mic decât cel din semestrul I, rămânând astfel aproximativ 3000 de elevi fără burse.
Legea educaţiei specifică clar faptul că bursele elevilor se acordă anual, nu semestrial. În acest sens, numărul elevilor ce beneficiază de burse nu ar trebui schimbat de la un semestru la altul decât prin creştere, fiind adăugaţi elevii de clasa a IX-a şi a V-a, care nu pot primi bursă în semestrul I.
În ciuda modificării criteriilor de acordare a burselor de către Ministerul Educaţiei, ordinul dat nu poate fi aplicat în mod retroactiv, acest lucru fiind interzis de către Constituţie. În acest sens, numărul burselor de merit şi de studiu ar trebui să crească, nu să scadă.
Având în vedere faptul că numărul burselor trebuie să fie stabilit anual de către consiliile locale, în baza mediilor generale anuale ale elevilor, dreptul de a beneficia de bursă este stabilit pe tot parcursul unui an şcolar, neputând fi revocat dreptul unui elev la bursă în timp ce el deja îşi exercită acest drept.
În acest sens, solicităm modificarea proiectului de hotărâre de Consiliu Local şi punerea sa în legalitate. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, AEC nu va ezita să depună plângere penală pe numele tuturor consilierilor ce îl vor vota.
You must be logged in to post a comment Login