Connect with us

Social

Valoarea tichetelor de masă crește cu …0,01 lei

Published

on

tichete de masa

Pare a fi o glumă, dar nu este.

Valoarea unui tichet de masă a crescut, din octombrie, cu „fabuloasa” sumă de 0,01 lei, reiese dintr-un act normativ publicat în Monitorul Oficial. Această valoare se aplică începând cu semestrul II al anului 2020, mai precis începând cu luna octombrie 2020.

Până în prezent, valoarea nominală maximă a tichetelor de masă a fost de 20 de lei, în vigoare din aprilie 2020.

Tichetele de masa au fost create în Franța anilor 1960 și au fost apoi adoptate de celelalte state, pentru a încuraja companiile să contribuie financiar la o mai buna alimentație a angajaților, determinant astfel creșterea productivității și îmbunătățirea stării generale de sănătate a populației.

Peste două milioane de români primesc tichete de masă, este vorba inclusiv de circa jumătate dintre angajații la stat.

În România valoarea nominală, stabilită prin lege, a tichetelor este una maximă. Folosirea lor este opțională pentru angajator, acesta având posibilitatea de a alege să ofere pe tichetul de masă o valoare maximă sau una mai mică.

România se află printre țările cu cele mai mici valori pentru tichetele de masă. În comparaţie cu alte țări din Europa, românii primesc puțin peste trei euro pentru tichetul de masă, în timp ce în Spania suma ajunge la 11 euro, iar în Grecia valoarea este de 6 euro.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local