SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 1 CNE Cernavodă va fi oprită controlat în noaptea de vineri spre sâmbătă (22 spre 23 ianuarie 2021) pentru realizarea unor lucrări de remediere ca urmare a apariției unei defecțiuni la circuitul tehnologic clasic/secundar al Unității 1. Manevrele de reducere a puterii vor începe pe data de 23.01.2021, ora 0:01.
Oprirea controlată a Unității 1, a fost anunțată inițial pentru noaptea de 15 spre 16 ianuarie 2021, dar a fost amânată în data de 15 ianuarie pentru a asigura producția de energie electrică necesară Sistemului Energetic Național pe fondul înregistrării unor temperaturi deosebit de scăzute.
Atât amânarea opririi controlate cât și oprirea controlată nu impactează securitatea nucleara, personalul sau populația, lucrările de remediere realizându-se cu respectarea procedurilor specifice.
SNN va comunica data la care Unitatea 1 va fi reconectată la Sistemul Energetic Național.
You must be logged in to post a comment Login