Potrivit structurii anului școlar, în perioada 25-31 octombrie, ar fi fost vacanță doar pentru elevii din învățământul primar și pentru copiii din grădinițe.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri seară, după ședința de la Cotroceni cu oficialii responsabili în gestionarea pandemiei, că toate școlile și grădinițele se vor închide începând de luni, 25 octombrie.
“Până atunci, până când vă convingeți să vă vaccinați, din păcate este nevoie de restricții prin care putem să avem grijă de cei mai vulnerabili.
Dar până ajung la restricții, dați-mi voie să spun câteva cuvinte despre școli. Este evident că școlile sunt puternic afectate și prin elevii care sunt infectați, dar și prin personal – profesorii, învățătorii care se îmbolnăvesc.
În mod normal, începând de luni, deci de săptămâna viitoare, de luni, ar fi vacanță pentru cei mici. S-a decis azi ca această vacanță să fie valabilă nu numai pentru ciclul primar, ci și pentru gimnaziu și liceu pentru două săptămâni. Deci începând de luni este vacanță școlară.” a declarat acesta.
You must be logged in to post a comment Login