Connect with us

Actual

TenarisSilcotub donează ventilatoare și paturi Spitalului Județean de Urgență Călărași

Published

on

  • Cele 10 ventilatoare non-invazive și 25 de paturi cu saltele noi sunt destinate secției ATI și pacienților oncologici
  • Valoarea donației TenarisSilcotub se ridică la aproximativ 100.000 de lei

TenarisSilcotub își continuă misiunea de a sprijini accesul comunității din Călărași servicii medicale mai bune, prin două noi donații. Compania a mobilizat resurse financiare și umane pentru două importante contribuții în dotarea Spitalului Județean. Un număr de 10 ventilatoare non-invazive, cu adaptor la oxigen și mască CPAP, sunt deja folosite în secția ATI, în principal pentru tratarea cazurilor grave de COVID-19. Acestea au fost livrate în luna octombrie, de către reprezentanții oțelăriei TenarisSilcotub din Călărași, care au dedicat timp și suflet în a duce proiectul la bun sfârșit.

„Acțiunea a fost una fulger, cu participarea directă a colegilor care se ocupă de programele sociale ale TenarisSilcotub,  și a venit într-un moment absolut esențial, în plin val 4 al pandemiei. A fost o nouă confirmare a dorinței noastre de a fi uniți, solidari și prezenți în comunitate, în special în momente de cumpănă,” spune Mircea Blaga, directorul oțelăriei TenarisSilcotub din Călărași.

Pandemia a pus presiune pe serviciile medicale destinate multor afecțiuni tratate în Spitalul Județean Călărași, astfel că asigurarea unor condiții mai bune pentru pacienți aduce un plus de confort acestora și medicilor care îi tratează. TenarisSilcotub a donat recent și 25 de paturi, dotate inclusiv cu saltele noi, pentru pacienții oncologici.

„Echipamentele medicale donate de compania TenarisSilcotub acoperă o mare parte din cerințele clinice și oferă pacienților o monitorizare și îngrijire pe termen lung la standarde înalte. Mulțumim TenarisSilcotub atât pentru susținere și încredere, cât și pentru participarea activă în lupta pentru combaterea pandemiei” transmite Vasile Iliuță, Președintele Consiliului Județean Călărași.

„Donația de paturi și de ventilatoare reprezintă doar o mică parte din ajutorul primit, în timp, din partea TenarisSilcotub. Beneficiile acestui parteneriat sunt deja în slujba tuturor pacienților noștri, ce pot constata creșterea calității actului medical prestat în cadrul unității noastre. Mulțumim Tenaris!” afirmă  Bogdan Mihai, directorul Spitalului Județean de Urgență Pompei Samarian din Călărași.  

Achiziția ventilatoarelor non-invazive s-a ridicat la aproximativ 60.000 de lei, iar cea a paturilor la 40.000 de lei, acest proiect fiind derulat cu sprijinul Consiliului Județean Călărași și al Asociația Pacienților Oncologici Călărași.

„Paturile au fost achiziționate pentru pacienții oncologici aflați în secția geriatrie și vor deservi în continuare această secție. Astfel, bătrânii noștri se vor putea bucura de un confort sporit pe perioada spitalizării asociat cu serviciile medicale de top asigurate de personalul Spitalului Județean de Urgență dr. Pompei Samarian Călărași”, a declarat Silvia Velescu, președintele Asociației Pacienților Oncologici Călărași.

Aceste acțiuni recente din Călărași fac parte din strategia companiei de implicare activă în viața comunităților în care își desfășoară activitatea, prin investiții în educație, sănătate și cultură.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local