Un articol de Alina Andreea Reut – psiholog clinician
“Failure is a feeling long before it becomes an actual result. It’s vulnerability that breeds with self-doubt and then is escalated, often deliberately, by fear.” Michelle Obama, Becoming.
Ți-a fost vreodată atât de teamă de a eșua încât ai hotărât să nu mai încerci nimic? Ți-a fost vreodată atât de teamă de eșec încât ți-ai sabotat singur eforturile? Teama de eșec este obstacolul semnificativ ce stă între tine și scopurile pe care ți le-ai propus.
Cu toții ajungem să experimentăm teama de eșec măcar o dată în viață. Această frică este imobilizantă și ne poate priva de oportunități și experiențe extraordinare de viață.
Întâlnesc în fiecare zi în cabinet oameni cu povești extraordinare, oameni cu energie, potențial și dorințe arzătoare! Sportivi de performanță cu planuri de a urca cele mai înalte trepte ale podiumului, studenți cu dorința de a performa, oameni pasionați de ceea ce fac și care își doresc să dea cea mai bună versiune a lor! Cu toții se întâlnesc cu această teamă….”ce fac dacă nu reușesc? Dar dacă nu fac de ajuns? Dar dacă nu îmi iese ca la antrenament?” Acest „dar dacă” este sabotorul elanului și al potențialului maxim.
Primul pas spre a îmblânzi această teamă este să identificăm sursa. Teama de eșec este de multe ori în legătură intimă cu anxietatea și, des întâlnită și în tulburările de alimentație. Frica de eșec apare și ca urmare a unor experiențe neplăcute de viață, a perfecționismului sau în creșterea și educația unui părinte dur, critic, ce a impus standarde foarte ridicate. Această teamă ne lezează stima de sine și încrederea în propriile capacități.
Auto-sabotarea este unul din mecanismele pe care le întâlnesc cel mai des la cei ce se luptă cu teama de eșec. Astfel, comportamente precum amânarea până în ultimul moment, anxietatea excesivă sau renunțarea cu diverse scuze sau pretexte fac parte din rețeta pentru eșec și sunt în strânsă legătură cu încrederea scăzută în forțele proprii. Eșecul este o trăire cu mult înainte de a se materializa ca și rezultat palpabil.
Vestea bună? Eșecul ne poate fi dușman, dar în aceeași măsură și prieten. Dacă știm cum să privim, eșecul ne poate fi o sursă prețioasă.
Mecanismul e unul foarte simplu și logic. Evoluăm prin învățare. Iar învățarea se face cum altfel dacă nu prin încercare și…eșec. Exact așa. Din fiecare greșeală putem învăța mai mult decât din cărți sau cursuri. Greșeala, eșecul ne arată nivelul la care suntem și ceea ce avem nevoie să îmbunătățim pentru a evolua. Succesul este un lung șir de pași înainte după fiecare eșec. Nu există succes fără eșec! Așa cum nu există oameni ce au atins culmi fără să se împiedice. Ce face diferența?! Felul în care reacționezi la eșec, maturitatea cu care abordezi greșeala și puterea de a accepta, a învăța și a merge mai departe fără să renunți! Succesul impune o condiție: să nu te oprești din a învăța! Ești mereu în formare, te îmbunătățești mereu! La următoarea încercare vei da cea mai bună variantă a ta!!!!
Cum să nu îți mai fie frică? Înainte de o încercare analizează toate variantele și pregătește un plan B. Explorează “ worst case scenario”! Care e cel mai rău lucru care se poate întâmpla? Sigur poți înfrunta!
Sursă foto: wall-street.ro
You must be logged in to post a comment Login