Connect with us

Sport

Stadioane facem, stadioane facem

Published

on

Federația Română de Rugby a anunțat pe site-ul oficial că a depus la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene documentele pentru obţinerea unor fonduri de 18 milioane de euro în vederea construirii de baze sportive în perioada 2021-2025.

Bazele sportive vor fi construite în 26 de orașe din țară, printre care și Constanța, Năvodari și Mangalia.

Bucuroși nevoie mare, am vrut să aflăm unde se gândește Federația Română de Rugby să amplaseze cele 3 stadioane din județul Constanța și am început cu cel preconizat în municipiul Constanța.

Federația Română de Rugby nu s-a sinchisit să ne ofere un răspuns, în timp ce directorul regional de dezvoltare pentru Dobrogea, Constantin Gheară, ne-a spus că: “Bazele vor fi făcute publice de FRR în viitor. Astfel că vom aștepta să urce informația pe site.”

Cum o astfel de bază va include printre altele, realizarea unui teren de rugby/fotbal de dimensiuni omologate, pistă de atletism, pistă de elan pentru sărituri în lungime şi groapă de sărituri, gard de protecţie în spatele buturilor de rugby, clădire de vestiare cu lojă pentru oficiali, două gradene metalice pentru spectatori având laolaltă 624 de locuri, este nevoie de ceva teren pentru a fi construit.

Dacă Federația Română de Rugby s-a gândit la Stadionul Mihail Naca din Strada Primăverii se va “bate” cu Primăria Constanța, care vrea și ea să construiască un mega complex sportiv, care include atât stadionul de fotbal cât și cel de rugby. Bine, Primăria Constanța este abia în stadiu de STUDIU DE PREFEZABILITATE !!!

Baza CFR, care are și teren de rugby, are mai mulți “proprietari”, tribuna aparține de o anumită societate, terenul de alta și tot așa, în timp ce se degradează pe zi ce trece.

O soluție ar fi în interiorul Complexului Sportiv Badea Cârțan, unde se ridică, încet și greu, dar se ridică, Sala Polivalentă. Doar că aici lupta pentru fiecare bucățică de teren este intensă și se va intensifica în momentul în care Sala Polivalentă va fi gata.

Astfel, în așteptarea unui răspuns din partea FRR, anunțul pare doar unul de marketing, o promisiune deșartă ca atâtea altele în ultimii 30 de ani în sportul românesc.

Sursă foto: ziare. com

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local