Connect with us

Cultură

Spectacol electrizant cu lasere, lumini și foc la Tropaeum Traiani

Published

on

Sâmbătă seară, la Adamclisi, monumentul triumfal Tropaeum Traian a „purtat“ din nou haine de sărbătoare. Mausoleul a fost „îmbrăcat“ de data aceasta în lasere, lumini și culori și a fost pus, la propriu, într-o lumină cu totul nouă pentru toți cei prezenți. Întreaga acțiune a făcut parte din etapa a treia a „Festivalului cetăților antice dobrogene“, derulat în premieră de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța în parteneriat cu Asociația Culturală Obsidian.


Aproape două mii de persoane, constănțeni, localnici sau turiști aflați în vacanță pe litoralul românesc, au venit pentru a asista la cel mai mare spectacol de lasere din această vară de la malul Mării Negre. Timp de aproape șase ore, cu toții s-au bucurat de un concert antrenant susținut de Dan Helciug și trupa sa, de spectacolul incendiat făcut de dansatorii cu flăcări sau de garda romană care a patrulat în permanență perimetrul muzeului. În paralel, cei mici au participat la atelierul ceramic special creat pentru ei, unde au avut ocazia de a se iniția în tainele olăritului și a manevrării lutului.


De departe, cel mai electrizant moment a fost cel în care sunetul, laserele, proiecțiile și fumul greu au transformat monumentul triumfal, dar și cerul de deasupra Adamclisiului, într-o uriașă scenă de luptă futuristă, în contrast cu istoria milenară a locului.
Manifestările din cadrul etapei a treia a „Festivalului cetăților antice dobrogene“, ce are loc în acest weekend la monumentul triumfal Tropaeum Traian din Adamclisi, vor continua și duminică, începând cu ora 17. Cei mici vor avea parte de un nou atelier de ceramică, pentru ca seara, o dată cu lăsarea întunericului, laserele și proiecțiile să „îmbrace“ din nou mausoleul în lumini și culoare. De la ora 22, reprezentanții Planetariului din cadrul Complexului Muzeal de Știinte ale Naturii Constanța vor susține un workshop dedicat Perseidelor, un fenomen astronomic anual care are loc chiar în această perioadă. Noaptea va fi dedicată în totalitate unui concurs inedit de fotografie, la finalul căruia va fi premiată cea mai spectaculoasă imagine cu un meteor realizată cu această ocazie.


Obiectivul general al „Festivalului cetăților antice dobrogene“, eveniment care a debutat pe 29 iulie și va dura până pe 26 august, este de a evidenția diversitatea posibilităților de dezvoltare culturală, socială și economică de care dispune județul Constanța. De asemenea, se urmărește atragerea atenției asupra stării în care se află aceste obiective istorico-arheologice, unele necesitând lucrări de reabilitare și restaurare, pentru a deveni astfel un factor activ în dezvoltarea comunității locale, dar și în dezvoltarea sustenabilă a turismului cultural la nivel general.
„Festivalul cetăților antice dobrogene“ este organizat de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și este implementat de Asociația Culturală Obsidian.

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local