Connect with us

Actual

Secuii vor autonomie teritorială

Published

on

Balázs Izsák, preşedintele Consiliului Național al Secuilor, a anunțat, la finalul săptămânii trecute, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Sfântu Gheorghe, că i-a trimis premierului Nicolae Ciucă o scrisoare de peste 100 de pagini în care Consiliul cere autonomie teritorială!

Consiliului Național al Secuilor, o organizație politică înființată în 2003 și care, conform paginii web a organizației, dorește autonomia Ținutului Secuiesc, după model catalan, a depus Statutul autonomiei de nenumărate ori în Parlament, dar de fiecare dată a fost respins, ultima dată în aprilie anul acesta.

Acum însă, tonul este mai dur ca niciodată.

În scrisoarea trimisă premierului Ciucă, Consiliului Național al Secuilor îi reaminteşte acestuia angajamentele pe care România şi le-a asumat atunci când, în anul 1993, a aderat la Consiliul Europei (CoE), în baza cărora a primit statutul de membru.

“Solicităm ca aceste angajamente să fie onorate, demonstrând astfel că criteriile de aderare la Schengen vor fi respectate pe termen lung”, a declarat preşedintele CSN. Acesta a adăugat că dorește să prezinte lumii o ţară care îşi respectă pe deplin şi cu bună credinţă angajamentele internaţionale.Balázs Izsák a făcut referire specială la cazul Recomandării 1201/1993 a Consiliului Europei. Potrivit acestuia, CoE a acceptat cererea de aderare a României prin Avizul 176/1993 şi a enumerat angajamentele asumate de România în procesul de aderare. Printre acestea se numără şi angajamentul care să fundamenteze politica în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale pe principiile definite în Recomandarea 1201/1993. Articolul 11 din recomandare prevede că regiunile unde sunt majoritare persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale au dreptul să dispună de administraţii locale autonome adecvate sau de un statut special, corespunzător situaţiei istorice şi teritoriale specifice şi conforme cu legislaţia naţională a statului.

“Acest lucru înseamnă, în esenţă, autonomia teritorială”, a declarat Balázs Izsák. Politicianul a mai amintit că, la scurt timp după aderarea României la Consiliul Europei, preşedintele Ion Iliescu a făcut o afirmaţie potrivit căreia a negat valoarea obligatorie a Recomandării 1201/1993. Drept răspuns la această afirmaţie, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat o hotărâre care confirmă caracterul obligatoriu al angajamentelor liber asumate de statele membre în momentul aderării lor la Consiliul Europei.

Sursă info: hirado.hu

Sursă foto:monitorulcj.ro

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local