Asociația Județeană de Fotbal Arad a decis reluarea Ligii a IV-a. Cu mult mai puține echipe la start, 9, și cu o altă denumire,”Turneul de desemnare a campioanei județene”, fotbalul mic arădean reintră în scenă în data de 27 martie.
Victoria Felnac, CS Ineu, Victoria Zăbrani, Frontiera Curtici, Păulișana Păuliș, Unirea Sântana, Șoimii Șimand, UTA II și CS Socodor sunt cele 9 echipe temerare care încearcă să readucă fotbalul mic în lumina reflectoarelor în ciuda unor eforturi financiare uriașe.
Datorită situației pandemice şi a creșterii numărului de infectări, protocolul medical pentru tot sportul românesc nu s-a modificat, rămânând în vigoare cel vechi, cu teste PCR la 14 zile.
“ Pentru acoperirea cheltuielilor cu testarea arbitrilor am stabilit ca fiecare club să plătească o taxă de solidaritate, câteva sute de lei și vom avea doar un observator la jocuri. După ce se așează lucurile la Liga a 4-a, vom avea o întâlnire și cu reprezentanții Ligii a 5-a și sperăm să avem și acolo un mic turneu.” a declarat Răzvan Cadar, președintele Asociației Județene de Fotbal Arad.
You must be logged in to post a comment Login