Connect with us

Internațional

SE ”LUCREAZĂ” LA UN SOARE ARTIFICIAL

Published

on

Puterea Soarelui va putea fi valorificată în curând pe Pământ. Cercetătorii din Coreea de Sud vor să dezvolte centrale electrice de fuziune pentru a acoperi necesarul de energie al planetei.

Un dispozitiv de fuziune supraconductoare din Coreea de Sud denumit KSTAR, cunoscut sub numele de „Soarele artificial coreean“, a reușit să stabilească un nou record mondial, prin menținerea plasmei la temperatură ridicată timp de 20 de secunde, cu o temperatură a ionului de peste 100 de milioane de grade (Celsius), scrie The Science Time.

Din ce se cunoaște până acum, prin comparație, miezul Soarelui atinge aproximativ 15 milioane de grade Celsius.

Pentru a recrea reacțiile de fuziune care au loc pe Soare, izotopii de hidrogen trebuie plasați într-un dispozitiv de fuziune precum KSTAR pentru a crea o stare de plasmă în care ionii și electronii sunt separați, iar ionii trebuie încălziți și menținuți la temperaturi ridicate.

Până în prezent au existat și alte dispozitive de fuziune care au administrat pe scurt plasma la temperaturi de 100 de milioane de grade sau mai mari, dar niciunul nu a trecut de bariera menținerii operațiunii timp de 10 secunde.

„A fost o provocare destul de mare menținerea unei stări stabile de plasmă în dispozitivul de fuziune pentru o lungă perioadă de timp la temperaturi atât de ridicate”, a declarat directorul Centrului de Cercetare KSTAR, Si-Woo Yoon.

„Ne aduce un pas mai aproape de dezvoltarea tehnologiilor pentru realizarea energiei de fuziune nucleară”, a adăugat Yong-Su Na, profesor la Departamentul de Inginerie Nucleară, SNU, care a efectuat în comun cercetările privind funcționarea cu plasmă KSTAR.

Coreea de Sud vrea să dezvolte centrale electrice de fuziune pentru a acoperi necesarul de energie al țării și poate în curănd al planetei. În esență, un reactor de fuziune funcțional va permite oamenilor de știință să valorifice puterea Soarelui pe Pământ, rezolvând potențial nevoile de energie ale planetei.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local