Școala românească și importanța programelor de reziliență

Un articol de Ursache Gina, profesor pentru învățământ primar

Şcoala este folosită pentru uşurinţa exprimării, ca termen general, care acoperă toate tipurile de instituţii de învăţământ, formale şi informale, la toate nivelurile de educație.

Predarea la distanţă în situaţii de urgenţă (sau învăţarea la distanţă în situaţii de urgenţă ilustrează situația în care cursurile sunt oferite prin învăţare la distanţă, ca răspuns la o criză, mai degrabă decât să fi fost planificate sau organizate în scopul educaţiei la distanţă. Se referă la o trecere bruscă (şi adesea grăbită) de la învăţarea în cadrul unei clase la educaţie la distanţă şi/ sau clase virtuale. Mulţi solicită să se facă o distincţie între învăţarea online, bazată pe pedagogia incluzivă, şi învăţarea la distanţă, în recunoaşterea faptului că învăţarea online a fost planificată şi organizată, în timp ce învăţarea la distanţă se referă mai ales la utilizarea tehnologiei pentru a efectua sarcini concepute pentru predarea în clasă.

Învăţarea la distanţă (educaţia la distanţă) este definită ca educaţia oferită elevilor de la distanţă, fără contactul obişnuit faţă în faţă cu un profesor în clasă. Odată ce este implementată prin corespondenţă, educaţia la distanţă include învăţarea cu sprijinul unor materiale tipărite care pot fi luate acasă, prin intermediul unor programe radio sau de televiziune şi online.

Învăţarea online este de obicei înţeleasă ca educaţie care are loc pe internet. Elevii pot studia online acasă ori în sălile de clasă şi alături de colegii lor. Învăţarea online foloseşte o serie de formate, combinând adesea tehnologii bazate pe accesul la internet şi aplicaţii de tehnologie educaţională care pot fi utilizate offline.

Elevii pot studia online acasă ori în sălile de clasă şi alături de colegii lor. Învăţarea online foloseşte o serie de formate, combinând adesea tehnologii bazate pe accesul la internet şi aplicaţii de tehnologie educaţională care pot fi utilizate offline.

Învăţarea mixtă (blended learning) îmbină mai multe modalităţi, inclusiv predarea şi învăţarea elevilor faţă în faţă, utilizarea aplicaţiilor de tehnologie educaţională şi interacţiunile elevilor cu învăţarea online. În acest caz, aplicaţiile de tehnologie educaţională şi învăţarea online sunt câteva dintre strategiile de predare care îi pot sprijini pe elevi să îşi atingă obiectivele de învăţare. Învăţarea mixtă poate include şi învăţarea la distanţă.

Recuperarea este utilizată în document pentru a indica revenirea la o stare normală. „Recuperarea procesului de învăţare” presupune paşi şi intervenţii pentru a adresa pierderile din procesul de învăţare din cauza închiderii şcolilor şi

1. pandemiei. „Etapa de recuperare după COVID-19” se referă la reîntoarcerea la viaţa aşa cum o ştiam noi sau la o viaţă strâns legată de cea pe care o aveam înainte de pandemie.

Implicarea comunităţii se referă la colaborarea cu grupuri şi lideri de la nivelul comunităţii, din societatea civilă, din guverne şi lideri de opinie; şi extinderea rolurilor colective sau ale grupurilor în adresarea aspectelor care afectează vieţile acestora. Implicarea comunităţii oferă putere grupurilor şi reţelelor sociale, dezvoltă diverse aspecte pe baza punctelor forte şi a capacităţilor locale şi îmbunătăţeşte participarea, asumarea, adaptarea şi comunicarea locală.

Guvernele, ministerele şi şcolile se confruntă cu provocarea de a planifica procesul de învăţământ în perioade foarte incerte. După o perturbare majoră a procesului de învăţământ din cauza închiderii şcolilor şi a carantinării, statele au ridicat treptat restricţiile, menţinând în acelaşi timp măsuri esenţiale de protecţie referitoare, în special, la distanţarea fizică. Unele state pregătesc mai multe scenarii diferite, fie că este vorba de redeschiderea şcolilor sau de educaţie la distanţă.

Școlile se vor redeschide, dar acestea nu îi vor putea integra pe toţi elevii la cursuri fizice, din cauza regulilor de distanţare şi a altor măsuri de protecţie. Calendarele şcolare vor fi modificate, accesul va fi eşalonat, iar predarea va fi asigurată în schimburi. Orarele reduse vor fi completate de activităţi de învăţare la distanţă. Planificarea într-un astfel de mediu nu este o sarcină ușoară. În contextul atâtor necunoscute, a pierderii unor perioade de învăţare, care va avea efecte durabile asupra elevilor în anii următori şi stresului în rândul personalului din învăţământ, a copiilor şi a familiilor, urmarea unor principii solide de luare a deciziilor este mai importantă ca oricând şi reprezintă premisa pentru creşterea rezilienţei sistemelor de educaţie.

Pandemia a amplificat factorii de excluziune socială: venituri mici, şomaj, sănătate precară, capital social, locuinţe, reţele locale (vecini care sunt gata să îşi ofere sprijinul, transport, etc.) şi educaţie.

Realizarea procesului de educaţie este, de obicei, influenţată de factori care funcţionează pe patru niveluri:

• Copilul şi familia: gen, etnie, venit, sănătate, mobilitate;

• Şcoala: resurse, practici de predare şi învăţare, etos, îngrijire şi sprijin;

• Comunitatea: relaţiile şcoală-comunitate, implicarea autorităţilor locale, a societăţii civile;

• La nivel naţional: politici, investiţii, norme sociale şi de gen.

Reconstruirea unei educaţii mai bune înseamnă abordarea factorilor de excluziune ca o prioritate şi abordare la nivelul tuturor celor patru niveluri simultan. Reconstruirea unei educaţii mai bune nu înseamnă doar un plus pentru copiii cei mai marginalizaţi, înseamnă şi asigurarea faptului că eforturile naţionale şi locale converg pentru a sprijini transformarea şcolilor, cu accent pe două aspecte esenţiale:

• Transformarea pedagogiei prin dezvoltarea unui curriculum şi a unor practici instructive mai incluzive şi mai flexibile, care să răspundă nevoilor individuale ale fiecărui copil;

• Transformarea etosului şcolar, a structurilor şi organizării şcolare astfel încât incluziunea, îngrijirea, respectul şi sprijinul holistic să constituie misiunea principală a şcolilor.

Ţinând cont de acest obiectiv, actorii principali din sistemul de educaţie pot rămâne fideli misiunii şi obiectivului lor pe termen lung de a permite tuturor copiilor să-şi conştientizeze dreptul la educaţie şi să-şi atingă potenţialul maxim. Este posibil ca factorii de decizie din domeniul educaţiei să nu deţină controlul asupra deciziilor politice cu privire la măsurile naţionale de sănătate şi de protecţie, dar se pot concentra pe ceea ce ştiu, pe ceea ce pot controla şi pe ce au competenţă, adică să-i înveţe pe elevi cum să se protejeze de virus, să se concentreze pe nivelul calităţii actului de predare-învăţare, pe furnizarea serviciilor de educaţie incluzivă şi atentă şi pe bunăstarea forţei de muncă din domeniul educaţiei. Deşi actorii din sistemul de educaţie nu au mijloacele sau mandatul de a aborda toate circumstanţele posibile pentru copiii şi familiile lor, aceștia au puterea şi datoria de a se asigura că fiecare copil este binevenit la şcoală, apreciat pentru cine este, respectat, îngrijit şi sprijinit, astfel încât să poată participa la activităţile şcolare şi să înveţe într-un mediu prosper şi incluziv. Refacerea unei educaţii mai bune necesită o viziune împărtăşită de societate în ansamblul ei. O implicare vastă a actorilor la toate nivelurile şi în toate etapele ciclului de planificare este esenţială pentru a contura intervenţiile necesare şi pentru a asigura disponibilitatea de a le sprijini activ, în special în vremuri de incertitudine. Din acest motiv, sunt esenţiale planificarea din timp, mobilizarea timpurie a resurselor umane şi revizuirea planurilor în mod regulat, pe măsură ce situaţia evoluează.

Demian, Corina, Rezilienţa şi factorii care o influenţează. Implicaţii practice pentru copii, adolescenţi şi adulţi, Revista de Medicină Şcolară şi Universitară, Vol. IV, Nr. 1, ianuarie, 2017, pp. 40- 47;