Connect with us

Sport

Șahul în lume și la noi

Published

on

Un articol de Claudiu Iordache

Șah internațional

Lumea așa cum o știm s-a schimbat. Evenimente sportive de anvergură au fost anulate pentru a evita răspândirea virusului. 

Acesta a fost și cazul șahului, dar sportul nostru se pretează în mod deosebit la jocul pe internet. De aceea, șahul online a avut o creștere semnificativă în această perioadă,  chiar dacă s-a limitat, aproape exclusiv, la jocul rapid și blitz. Cu toate acestea, timpul pentru șahul clasic încearcă timid să revină.

 După Festivalul de la Biel din luna iulie, norvegienii au organizat primul super-turneu post-corona “Altibox Norway Chess” (categoria turneului – XX1-2763).

Programat inițial între 1 și 13 iunie 2020 cu 10 jucători (ca în anii precedenți), evenimentul a fost amânat pentru perioada 5 -16 octombrie, cu doar 6 jucători, dublu tur (10 runde), la Clarion Hotel Energy din Stavanger, Norvegia.  La sala de joc o persoană  răspundea exclusiv de controlul jucătorilor și o comisie sanitară era prezentă la hotel pentru a se asigura că sunt respectate toate reglementările. Pe lângă norvegienii Carlsen și Tari, au fost invitați patru jucători din top 20 mondial: Caruana, Aronian și tinerii Firouzja și Duda. Suma totală a premiilor a fost destul de mare: 1.810.000 de coroane norvegiene (adică aproximativ 162.000 de euro), cuprinzând 63.000 de euro pentru câștigător, 33.000 de euro pentru finalist, 21.000 de euro pentru locul 3, 16.000 de euro pentru locul 4, 15.000 de euro pentru locul 5 și 14.000 € pentru ultimul loc.

Campionul mondial Magnus Carlsen a câștigat “Altibox Norway Chess – 2020” cu o rundă înainte de final, după ce a învins la șah clasic, în penultima rundă, pe tânăra vedetă a șahului mondial Alireza Firouzja, care s-a clasat pe locul 2. Ei au fost urmați în clasament de Levon Aronian, Fabiano Caruana, Jan-Krzysztof Duda și Aryan Tari.

Timpul de joc a fost de 2 ore de jucător pentru întreaga partidă, cu un increment de 10 secunde după mutarea 40. La remiză se juca un Armaghedon, cu 10 minute pentru alb, 7 pentru negru și 3 secunde increment după mutarea 40.

Modul de punctare a fost o noutate: s-au acordat 3 puncte pentru victorie, ½ puncte pentru remiză, la care se adăuga rezultatul de la Armaghedon – 1 punct pentru victorie și ½ pentru înfrângere.

Fostul campion mondial Vladimir Kramnik, retras din activitate, a fost un excelent comentator la acest turneu. Cu toate acestea, el a încheiat scuzându-se candid co-prezentatoarei, faimoasa Judit Polgar: 

 „Engleza mea nu este fantastică, uneori nici manierele mele nu sunt. Știu că te-am întrerupt uneori, dar probabil că mă poți ierta. M-am născut într-o provincie a Uniunii Sovietice. Sunt un țăran rus, un simplu țăran rus! “

Turneul candidaților

            FIDE a amânat reluarea turneului candidaților la titlul mondial până în primăvara anului 2021. Turneul, început în martie la Ekaterinburg, a fost suspendat pe 17 martie din cauza pandemiei și programat să se reia pe 1 noiembrie 2020.

Președintele FIDE Arkady Dvorkovich a declarat:

“Motivul principal este, desigur, îngrijorarea legată de sănătatea jucătorilor în mijlocul celui de-al doilea val de pandemie. Până acum nu am primit confirmarea de la toți jucătorii că vor participa la turneu. Doi jucători din aceeași țară așteaptă permisiunea autorităților lor naționale. FIDE va lua decizii atât în ceea ce privește locația cât și programul evenimentului. FIDE confirmă că a doua etapă a evenimentului va avea loc, în orice caz, în primăvara anului 2021”.

Decizia vine după un schimb contondent de comunicate între Dvorkovich și unul dintre jucători. Pe 5 octombrie 2020 Wang Hao a publicat mesaje în care spune că nu a decis încă dacă va participa la turneu în Rusia, având în vedere numărul mare de cazuri de Covid-19.

Dvorkovich a reacționat sarcastic: “Trebuie să presupunem că vreți să jucați doar în apartamentul de alături sau vă gândiți și la soluții rezonabile și viabile?”

Bineînțeles că a fost un răspun oficial nu foarte înțelept al președintelui FIDE.

Hao: “Am fost foarte dezamăgit și sunt supărat pe atitudinea FIDE și pe grosolanul răspuns al președintelui său”.

El a publicat capturi de ecran de pe contul său privat de facebook, din care reiese că FIDE i-ar fi oferit un zbor privat, direct de la Beijing la Ekaterinburg și că este gata să acopere costurile unui zbor la clasa business, precum și un transfer VIP în Germania, în cazul în care e nevoie de o escală. Wang Hao a refuzat oferta de a juca la Tbilisi, orașul înlocuitor ales de FIDE, deoarece consideră că aeroporturile europene sunt nesigure.

            Turneul candidaților, organizat de Federația Internațională de Șah începând din anul 1950, s-a întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus înainte de runda a 7-a. În clasament primul loc este împătțit, la egalitate de puncte – 4,5, de rusul Ian Nepomniatchi și francezul Maxime Vachier-Lagrave, urmați de Alexander Grischuk (Rusia), Anish Giri (Olanda), Fabiano Caruana (SUA), Wang Hao (China), toți cu 3,5 p, Kiril Alekseenko (Rusia) și Ding Liren (China) cu câte 2,5 p.

Câștigătorul turneului își asigură dreptul de a juca un meci pentru titlul mondial împotriva campionului mondial, norvegianul Magnus Carlsen.

Șah intern

După anularea tuturor competițiilor oficiale programate în prima jumătate a anului, Federația Română de Șah a reușit în lunile septembrie și octombrie să organizeze în condiții speciale, prin diminuarea timpului de joc și scurtarea duratei de desfășurare, principalele competiții pe echipe de seniori, astfel: la Snagov – Campionatul Național de șah rapid și blitz” și “Superliga Națională”, la Pecica (Arad) – “Divizia A” și 3 serii de “Divizia B” la București, Cluj-Napoca și Vaslui.

În mediul online activitatea este mult mai efervescentă. De aceea, voi face referire doar la competițiile desfășurate în săptămana care a trecut și care s-au adresat cu preponderență juniorilor.

In zilele de 31 octombrie şi 1 noiembrie s-a desfăşurat Campionatul Balcanic online de juniori la categoriile U10, U12, U14, U16 şi U18, băieţi şi fete, o excelentă inițiativă a domnului Ion Dobronăuțeanu, directorul de turneu. România a fost reprezentatâ de câte 3 jucători la fiecare categorie, selecţionaţi fiind cei clasaţi pe primele 3 locuri la categoria de vârstă respectivă la Concursul naţional de selecţie desfăşurat în luna august. S-a jucat șah rapid la timpul de 25 min. + 5 sec./mutare.

            Iată câștigătorii titlului de campion balcanic:

O10   Gkavardinas Antonios (GRE), 6/7

O12   Lavrencic Matic (SLO) 5.5/7

O14   Stefanou Dimitrios (GRE) 6/7

O16   Budisavljevic Luka (SRB) 6/7

O18   Gavrilescu David (ROU) 6.5/7

G10   Ciocirlan Bianca-Alex. (ROU) 7/7

G12   Tirpan Ceren (TUR) 5.5/7

G14   Mihelic Vesna (SLO) 5.5/7

G16   Ciolacu Alessia-Mihaela (ROU) 6/7

G18   Obada Ema (ROU) 6.5/7

Din Constanța au participat: Maria Criveanu – 4p/7 la G12 și Maria Anghel – 3,5p/7 la G16. Rezultatele vor fi ratificate după raportul Comisiei anti cheating.

O altă competiție importantă pentru șahiștii români a fost tripla intâlnire cu Rusia, contând pentru runda a 7-a din cadrul Live Chess European League, desfășuratămbătă 31 octombrie 2020. S-a jucat la un număr nelimitat de mese, la cele trei secțiuni: bullet, blitz și rapid. Din păcate doar cca. 150 de jucători români s-au înscris în competiție și puțini dintre cei cu titluri internaționale, deși potențialul șahului românesc este cu mult mai mare. În aceste condiții, după partide tur-retur la fiecare secțiune, rezultatele au fost următoarele:

Bullet (2’+1”)

Rusia – România        166 – 86

Blitz (5’+2”)

Rusia – România        157 – 115

Rapid (10’+2”)

Rusia – România        118,5 – 105,5

Tot în această perioadă Federația Română de Șah, în colaborare cu ACS „Elisabeta Polihroniade” și Fundația Gambit a organizat cea de-a XII-a ediție a Campionatului Național de șah pentru echipe mixte de copii și juniori. S-a  jucat online la ritmul de 15 min + 2 sec/mutarepentru fiecare jucător.

S-au adunat la start 57 de echipe la toate cele 4 categorii de vârstă, locul I fiind adjudecat de următoarele cluburi:

U08     CSS Târgu Mureș

U10     CSM București

U12     CSU București

U14     CSU București

În viitor

Luna aceasta vom urmări două evenimente importante pentru șahul românesc:

  1. Campionatele Naţionale Individuale pentru seniori și senioare la  Iași în perioada 15 – 21 noiembrie 2020.
  • Adunarea Generală a FR Șah se va desfășura în regim mixt: 25 persoane la sediul MTS si restul reprezentanților cluburilor pe internet în data de 14 noiembrie.

Claudiu Iordache

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local