Regele luptător și câteva “secrete” șahiste

Un articol de Claudiu Iordache – președinte Asociația Județeană de Șah Constanța

De-a lungul istoriei conflictelor umane, șahul a apărut ca o simplă copie a războiului, iar arta militară este considerată a fi puternic întruchipată în șah.

În jocul de șah piesa cea mai importantă este regele și de aceea se recomandă ca acesta să stea departe de tumultul luptei cel puțin până când jocul intră în faza de final. “A ieșit cu regele la atac” este o expresie care se referă la o situație neobișnuită sau poate fi o ironie pentru jocul lipsit de logică al unui începător. Wilhelm Steinitz, recunoscut ca părintele șahului modern, este renumit prin maxima: “Regele este un luptător” și sunt cunoscute destule partide în care regele sprijină atacul încă din jocul de mijloc și în mod excepțional chiar din deschidere.

Deoarece aceasta este o strategie rar văzută, partidele respective impresionează și au primit premii pentru atacurile strălucitoare. Poate cel mai faimos caz din istoria recentă a fost un meci dintre Nigel Short și Jan Timman, Tilburg 1991, care a fost votat ca una dintre cele mai frumoase manevre din toate timpurile. Iată finalul partidei, începând cu mutarea 31 a albului:

31. Rh2! [Cu această mutare începe faimosul plan al albului. Urmăriți cursa regelui alb din  poziția de plecare “g1” (vezi diagrama A) și până la “g5” (vezi diagrama B)]

31…  Tc8?! [… Timman nu-și dă seama de planul adversarului]

32.Rg3! [Asta este. Regele vrea să ajungă la h6!]

32…   Tce8 33.Rf4! Nc8 34.Rg5! Negrul a cedat, deoarece la 35… Rh8 albul joacă 36.Rh6 urmat de mat, iar la 35… Rh7 albul câștigă rapid după 36.Txf7+.

Cei mai mulți oameni cred că marii maeștri gândesc multe mutări în viitor. Dar acest lucru este doar parțial adevărat, deoarece jucătorii calculează variante lungi doar atunci când este nevoie, de exemplu în cazul unui sacrificiu de piesă care poate aduce victoria sau, în cazul unui calcul eronat, înfrângerea. A calcula tot timpul variante lungi (asta încearcă mai mereu amatorii) este o pierdere de timp: informațiile sunt incerte, pozițiile devin confuze iar evaluarea este îndoielnică și în relație invers proporțională cu numărul de mutări calculate. Așadar, e nevoie mai mult de claritate și de înțelegerea corectă a situației existente, pentru a lua deciziile care se impun, decât de capacitatea de a vedea lucrurile în viitor. Adevărata problemă, așa cum se vede și din exemplul nostru, nu este cât de departe calculează jucătorii de șah, ci modul în care gândesc moment cu moment poziția.

Șahul este un joc de acumulare a unor avantaje minore. Wilhelm Steinitz a fost primul care a dezvoltat cu succes teoria jocului pozițional. “Un câștig printr-o combinație imprecisă, oricât de spectaculoasă, mă umple de fiori”, se destăinuia cu umor spiritualul campion. Pentru a obține un avantaj, spune teoria, trebuie renunțat la un alt avantaj. Și până la urmă cum câștigăm? Acest lucru nu este ușor de făcut. Diferențele dintre jucători sunt date de multe ori de capacitatea acestora de a rupe echilibrul, curajul de a renunța la o poziție sigură și echilibrată pentru un joc mai puțin sigur, dar cu șanse de câștig.

Pentru a atinge acest nivel trebuie mult antrenament și voință și vreau să amintesc în continuare doi foști campioni mondiali care s-au remarcat prin munca lor asiduă pentru dezvoltarea propriei creativități.

Bobby Fischer era renumit ca un jucător plin de idei surprinzătoare, în toate fazele partidei. El studia, descoperea și transforma mutări și planuri vechi pe care oamenii le uitaseră. Oare de ce cel mai bun șahist din lume cerceta partide jucate cu 150 de ani în urmă? Răspunsul îl găsim în multele partide în care Fischer a jucat deschideri inspirate din jocurile vechilor maeștri, pe care le-a dezvoltat și îmbogățit, punând asupra lor propria amprentă. Aceasta era una din abilitățile uimitoare ale lui Fischer: scoaterea de la arhivă a unor mutări “neobișnuite”, cărora le da o nouă viață.

Antrenorul emerit Mircea Pavlov, care a avut privilegiul de a-l cunoaște pe Mihail Tal, îmi povestea cum, fiind în același avion cu acesta, în drum spre una din olimpidadele de șah la care participa, a constatat cu surprindere că în timp ce toți ceilalți jucători discutau, moțăiau sau pur și simplu se relaxau, fostul campion mondial buchisea o carte. Surpriză! Cel mai bun tactician din lume, cel care îl ingenunchiase cu sacrificiile sale surprinzătoare pe super strategul Botvinik, rezolva ca un elev conștiincios probleme și studii de șah.

Probabil că există o mulțime de factori care să ne ducă la victorie, dar principalul este antrenamentul. Nu există nici o surpriză aici, cu cât știi mai multe cu atât joci mai bine. Exemplul celor doi mari campioni arată că nimic nu se obține fără o muncă sârguincioasă. Renunțarea la sine și tenacitatea de a lucra regulat sunt caracteristici greu de dezvoltat, dar la îndemâna celor ambițioși!