Connect with us

Sport

Reacție dură din sport după anunțarea regulilor anti-Covid pentru școală! ,,Să le dea costum de scafandru”

Published

on

Foto: Aurel Neagu (Gazeta Sporturilor)

Dacă rata de infectare va depăși 2 la mia de locuitori, orele de educație fizică se vor desfășura cu mască de protecție în spații interioare, adică în sălile de sport. Este anunțul făcut ieri de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în vederea începerii anului școlar. O declarație care a dus la reacții dure din partea celor care se ocupă de pregătirea copiilor la activitatea sportivă.

Fostul fotbalist al echipelor Faur București, Chindia Târgoviște, Juventus București, Cimentul Fieni și Rulmentul Alexandria, Marian Ioniță (foto), antrenează de aproximativ 9 ani grupe de copii în cadrul clubului privat Sparta București. Acesta nu crede că noile reguli se vor respecta și a făcut trimitere la ce s-a întâmplat anul trecut, în plină pandemie de coronavirus, când a putut relua activitatea alături de micii fotbaliști. ,,Este o măsură prost gândită. Copiii se pot sufoca la orele de educație fizică. Purtarea măștii la ora de sport este o aberație. Eu nu cred că profesorii îi vor ține pe copii cu mască. Noi am reînceput activitatea anul trecut, în luna iunie. Doar noi, antrenorii, am purtat mască, iar copiii nu. Ei purtau masca până la intrarea în sala unde ne antrenam. Am respectat și noi regulile, cu luarea temperaturii, am avut dezinfectant, fiecare copil avea mingea si sticla lui de apă. Dar cu masca la ora de sport e o aberație. Să le dea costum de scafandru!”, a spus Marian Ioniță pentru impactlocal.ro.

Fiul său, Luca (foto mai sus), are 12 ani și joacă fotbal. Marian speră să reușească în viață, cu fotbalul. ,,Are calități tehnice bune, numai de el depinde. Îmi aduc aminte de primele sale zile de când a ales să joace fotbal. Avea emoții pe teren, își dorea să facă multe, mai pierdea o minge și se uita după mine. Luca a jucat mereu la grupe de vârstă cu doi ani mai mari ca el. El a ales să joace fotbalul, îi place. Când era mic, cunoștea jucătorii de la marile echipe pe de rost”, ne-a mai spus Marian Ioniță.

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local