Connect with us

Sport

Programul Național Redescoperă Oina se va implementa și în județul Tulcea

Published

on

Sportul nostru național, oina, încearcă să revină la strălucirea de altădată.

De mai bine de un deceniu Federația Română de Oină se luptă pentru a regivora acest sport.

Programul național “Redescoperă oina” face parte din eforturile FRO.

“Programul național «Redescoperă oina» poate fi sprijinit de stat, de structuri ale administrației centrale, de organizații neguvernamentale și de structuri ale administrației locale, în vederea promovării jocului de oină ca sport național al României”, se menționează în Legea nr. 96/2014.

De asemenea, conform dispozițiilor actului normativ, finanțarea Programului național «Redescoperă oina» poate fi asigurată din fonduri prevăzute distinct în bugetul de stat, alocații bugetare, venituri proprii ale Ministerului Tineretului și Sportului și, în funcție de posibilități, din fonduri de la bugetele locale.

Județul Tulcea este ultimul care se înscrie pe lista celor care vor implementa programul național «Redescoperă oina».

În ultima ședință a Consiliului Județean Tulcea, care a avut loc pe la începutul acestei săptămâni, s-a votat bugetul pentru anul 2021, care include și programul național «Redescoperă oina».

Federația Română de Oină speră ca și alte județe să urmeze exemplul Tulcei.

Tot la începutul acestei săptămâni o delegație a Federației Române de Oină, formată din Nicolae Dobre, președintele federației, și Marius Bolba, președintele clubului Politehnica Cluj-Napoca, s-a întâlnit cu Mircea Abrudean, secretarul general adjunct al Guvernului României.

“Cu această ocazie au fost stabilite modalități de aplicare a Programului Național Redescoperă Oina, astfel încât acest sport să poată fi promovat, cu adevărat, ca sportul național al României. Mulțumim mult domnului Mircea Abrudean pentru deschiderea și disponibilitatea manifestată pentru activitățile propuse de noi!” a declarat Nicolae Dobre, președintele FRO.

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local