Connect with us

Economie

PROGRAM DE EDUCAȚIE FINANCIARĂ PENTRU STUDENȚII CARE VOR SĂ TRANZACȚIONEZE LA BURSĂ

Published

on

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a inițiat un program de educație financiară prin intermediul căruia studenții și masteranzii din cele 24 de universități partenere ale Autorității, indiferent de disciplina de studiu, vor putea folosi în mod gratuit platforma demo de tranzacționare a Bursei de Valori București (BVB), unde vor învăța și experimenta activitatea de investitor.

Programul este unul didactic, care nu implică riscuri financiare sau folosirea banilor proprii. Proiectul educațional va începe pe data de 21 martie 2022 și va debuta cu un seminar online de training, organizat cu scopul înțelegerii noțiunilor de bază ale unei investiții pe piața de capital, dar și a modalității de accesare și de funcționare a platformei de tranzacționare.

Accesul la platforma demo a BVB va fi disponibil timp de patru săptămâni, până pe data de 15 aprilie 2022. Pe întreaga perioadă, participanții vor beneficia de consultanță gratuită în cazul în care vor avea nevoie de ajutor sau de îndrumare. Practic, acest program se bazează pe experiențe de învățare de tip learning-by-doing, un concept modern de studiu.

Pentru a se înscrie la acest program, studenții vor completa un formular online pe care îl vor primi de la universitatea de care aparțin. Înscrierile pot fi făcute până la data de 14 martie 2022.

Cele 24 de universități partenere ai căror studenți vor putea participa la acest program sunt: Academia de Studii Economice București, Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, Universitatea Titu Maiorescu București, Universitatea Româno – Americană, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Danubius, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Universitatea Petru Maior, Universitatea de Vest Timișoara, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Universitatea Vasile Alecsandri Bacău, Universitatea din Craiova, Universitatea din Oradea, Universitatea Ovidius din Constanța, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iași, Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, Universitatea Valahia din Târgoviște, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea Nicolae Titulescu București, Universitatea București, Universitatea Tehnică de Construcții București, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea Politehnică București și Universitatea Ștefan cel Mare Suceava.

Proiectul ASF se va desfășura în cadrul Global Money Week 2022 (21 – 25 martie 2022), un eveniment global de educație financiară, care se desfășoară sub egida OECD, în cadrul căruia comunităţi întregi îşi unesc eforturile pentru a stimula o mai bună cunoaştere a mediului financiar, pentru înlăturarea politicilor financiare depăşite şi pentru a oferi tinerilor instrumentele şi inspiraţia necesare pentru a-şi modela propriul viitor.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local