Guvernul a adoptat vineri, 18 martie, Ordonanța de Urgență care stabilește măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale pentru un an de zile, începând cu data de 1 aprilie.
„Românii vor avea parte de susținerea Guvernului pentru plata facturilor la energie pentru încă un an de zile! De noile măsuri, care intră în vigoare de la 1 aprilie, la energie electrică beneficiază 8 milioane de gospodării, iar la gaze naturale toate gospodăriile racordate, indiferent de consum”, a scris ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe Facebook.
Asociația Energia Inteligentă spune însă altceva!
“Plafonarea prețurilor la gaz și energie, nu rezolvă problemele prezente din energie, doar le amână până în primăvara viitoare, când vom constata că sărăcia eergetică este mai mare și că mulți consumatori au probleme în achitarea facturilor.
Dezvoltarea de noi capacități de producție energie electrică și gaze naturale în România, dacă se va realiza în următorii ani, va aduce și costuri mai mari, deoarece aceste investiții trebuie recuperate de la consumatori, adică vor determina creșteri de prețuri. Importurile de energie, tot mai complicate în acest context, vor fi și ele tot mai mari, și la prețuri tot mai mari. Taxele pe dioxid de carbon se vor tripla în următorii 30 de ani, taxarea pierderilor de metan, taxonomia activităților economice etc., toate vor aduce noi costuri și noi măriri de preț.
Rețelele de distribuție din România, indiferent de forma de energie (termie, electricitate, gaze) sunt uzate tehnic, moral, supra sau subdimensionate. Asta înseamnă că ele vor trebui să fie schimbate și asta înseamnă alte costuri și alte măriri de preț.
Un studiu realizat de Asociația Energia Inteligentă, scoate în evidență trendul crescător al prețurilor la energie în următorii ani, majoritatea prețurilor cel puțin, se vor tripla în următorii 30 de ani.“, se arată într-un studiu (https://asociatiaenergiainteligenta.ro/?p=5685&lang=ro) al Aociației Energia Inteligentă.
You must be logged in to post a comment Login