Foto și video: Facebook/Biz Brasov
Primii pui de panda roșu, născuți în captivitate la Gradina Zoologică din Brașov, au devenit cunoscuți astăzi. Puii au aproximativ opt săptămâni și au trecut cu bine perioada critică, iar astăzi li s-a făcut prima evaluare. Ei au fost cântăriți. Masculul are 415 grame, în timp ce femela are 520 de grame.
Momentul a fost făcut public astăzi de un portal din Brașov iar viceprimarul orașului, Sebastian Rusu, l-a comentat cu mândrie, dezvăluind că pe cei doi urși părinți îi cheamă Peggy și Benji. Rusu a mai spus că ceea ce s-a întâmplat este important pentru conservarea acestei specii aflate pe cale de dispariție. ,,A fost o premieră ca cei doi ursuleți să se reproducă în captivitate. Este un lucru foarte bun ce s-a întâmplat. Cred că impactul va fi unul pozitiv în ce privește creșterea numărului de vizite la Grădina Zoologică din partea turiștilor sau a localnicilor”, ne-a declarat în exclusivitate Sebastian Rusu, viceprimarul Brașovului.
Cei doi urși panda roșu care sunt la Zoo Brașov au devenit părinți în data de 18 iunie.
You must be logged in to post a comment Login