Un articol de Claudiu Iordache – președinte Asociația Județeană de Șah Constanța
Există o tendință a omului de a reține și interpreta numai acele informații care sunt în concordanță cu punctul său de vedere și care validează atitudinea sa față de un fapt anume. Un fel de informare inductivă, cu efect puternic asupra convingerilor sale adânc înrădăcinate.
Îmi amintesc de rivalitatea dintre doi mari boxeri, Oscar De La Hoya și Floyd Mayweather, și meciul lor pentru titlul mondial din 2007. Luptele mari sunt, de obicei, precedate de o animozitate, iar toate televiziunile au insistat pe un șablon în care Mayweather era personajul rău, vagabond, needucat, în antiteză cu De La Hoya, personajul pozitiv, familist, cu educație aleasă și conversație plăcută, liniștit, într-un cuvânt un gentleman. La conferința de presă dinaintea meciului, adresându-se publicului, Mayweather a pus paie pe foc cerând unui om din echipa sa să-l “aducă pe Oscar”, acesta aducând un pui viu pe jumătate jumulit, purtând o medalie de gât, în interiorul unei cuști pe care era inscripționat numele “Oscar – Fata de Aur”. Era o dublă batjocură la adresa lui De La Hoya, care era supranumit “Baiatul de Aur” după ce câștigase titlul olimpic în 1992. Chiar și meciul lor s-a desfășurat după același tipar. Mayweather a fost obraznic, viclean, tot timpul în defensivă, folosind însă o tactică eficientă de lovit și fugit, care l-a definit în carieră și l-a ajutat să rămână neînvins. Oscar De La Hoya a fost la prima vedere mai spectaculos, a atacat în permanență, a lovit mai mult, dar mai puțin eficient. Ca să fac o comparație cu șahul, a fost ca într-o partidă în care unul din jucători își dezvoltă armonios piesele, câștigă spațiu, atacă regele advers, sacrifică piese și până la urmă pierde.
Mesajele promoționale dinaintea meciului, comportamentul celor doi combatanți, întregul spectacol pe care acum îl consider un simplu marketing, m-au făcut atunci să fiu trup și suflet alături de personajul pozitiv, eroul meu, pe care îl consideram nedreptățit de arbitri și adevăratul câștigător al meciului. Cu greu am acceptat să-mi schimb părerea, chiar după ce prietenul și fostul meu coleg de facultate, arbitrul internațional de box Marius Marga, mi-a demonstrat că sutele de lovituri ale lui Hoya au fost imprecise și chiar atunci când și-au atins ținta, nu au avut duritatea necesară pentru a-l pune în dificultate pe adversar.
Impresia predominantă care mi-a rămas din această întâmplare a fost că fiecare persoană are propriul său punct de vedere preconceput, subiectiv și de multe ori în contradicție cu adevărul. Acest lucru se întâmplă ori din necunoaștere, ori din refuzul de a da piept cu realitatea și a vedea lucrurile obiectiv. Fără efortul de a realiza o simbioză între dorința de informare și acceptarea veridicității faptelor ne vom plimba mereu în jurul evidenței și vom vedea doar o parte de adevăr.
Pe acest defect uman se bazează și mulți politicieni, care în dorința lor disperată de a fi convingători, insistă cu declarații spectaculoase, oferindu-ne iluzii și jumătăți de adevăr. Dacă nu căutăm realitatea pură și interesul din spatele vorbelor lor, alegerile vor fi mereu în contradicție cu aspirațiile noastre și cu ceea ce ne dorim cu adevărat.
Fiecare părinte își dorește ca fiul sau fiica lui să se dezvolte fizic, mental și emoțional. Din acest motiv, mulți părinți își trimit copiii la activități sportive sau culturale. Scopul acestor strădanii este ca cei mici să-și cunoască mai bine mediul, să comunice mai bine și să-și dezvolte latura socială. Activitățile sportive și culturale sunt un instrument în acest sens. În mod vădit, șahul are o importanță distinctă și specială în acest demers educativ. Și acest lucru este firesc, având în vedere că există o asemănare între șah și realitatea vieții pe care niciun alt joc nu o are. S-au încercat potriviri între existența umană și activitatea sportivă, s-au scris cărți și s-au făcut filme pe acest subiect. Dar șahul este un joc inspirat direct din viață, nu artificial sau detașat de trăirea din afara tablei de joc.
Poate apărea întrebarea: care este avantajul acestei similitudini între șah și viață pentru șahiștii și copiii noștri? Aici stă importanța contribuției șahului la educație, în faptul că acesta este un mic model de viață. Putem folosi șahul ca instrument în educația copiilor și să transmitem mesajele noastre despre viață prin modelul regulilor de comportament și gândire la tablă. Chiar dacă nu facem acest lucru, copilul care începe să înțeleagă filozofia jocului va pricepe că ceea ce este valoros pentru șah va fi valabil și în viață. Șahul nu trebuie gândit doar ca o competiție între oameni, acumularea de cunoștințe și valori indispensabile unei confruntări, va fi, de fapt, adevăratul profit obținut în urma practicării acestui joc. Când copilul înțelege că o mutare o dată făcută are consecințe grave și modelează tot jocul viitor, realizează și faptul că trebuie să fie mai responsabil cu acțiunile sale din viața de zi cu zi.
Nu este un secret faptul că realizările marilor șahiști nu sunt la îndemâna oricui. Și atunci se pune întrebarea: nu e mai bine să ne umplem timpul cu ceva mai util decât șahul, inclusiv cu aprofundarea disciplinelor de școală?
Înainte de a răspunde la această întrebare, ar trebui să fim conștienți de ceea ce ne dorim. Pentru unii, șahul este o oportunitate de afirmare, pentru alții evitarea unor tentații inutile, puțini văd acest lucru ca pe o viitoare profesie, iar pentru destui este doar un hobby intelectual. După ce încep să joace șah, unii copii manifestă o creștere a interesului pentru joc, arată abilități și obțin primele succese. Părinții, în mod firesc, sunt foarte impresionați de faptul că micuțul lor iese în evidență printre alți copii.
Dar, viața arată că există oameni foarte inteligenți, cu abilități bune și, cu toate acestea, nu obțin rezultate deosebite. Și aceasta, pentru că succesul și reușita în șah nu depind doar de voința și strădania noastră. Depind de alți mulți factori asupra cărora putem, sau nu putem să acționăm. O categorie de factori asupra cărora putem acționa sunt obiceiurile. Cele rele, cum sunt viața nesportivă sau lipsa de fair-play, ne trag înapoi, iar cele bune, cum ar fi controlul emoțiilor, concentrarea, exercițiile fizice, optimizarea timpului, ne vor imbunătăți performanța. Mulți îi învinovățesc pe alții sau dau vina pe o anumită situație pentru a-și scuza o înfrângere, dar nu știu că vina întotdeauna este a lor și tot ceea ce trebuie să facă este să promoveze practicile pozitive.
Am avut întotdeauna respect pentru oamenii care joacă șah. Pentru că șahul a depășit limitele unui sport, fiind o formă de manifestare a unei inteligențe speciale și a unui mod de gândire imaginativ al unei persoane. Iar pe marii maeștri îi respect de două ori, o dată pentru exemplul de viață pe care îl dau și încă o dată pentru concepția lor superioară despre șah. Când eram copil, citeam povești despre isprăvile, un pic supradimensionate, ale campionilor din trecut, Boi, Salvio, Lopez, Phillidor, la fel cum ascultam vrăjit despre aventurile zeilor din “Legendele Olimpului”. Cine-și imagina atunci că, peste timp, zeii se vor plimba printre noi și chiar campionul mondial va fi la un pas distanță, participând la superbele competiții organizate în ultimii ani în țara noastră.
Și acum, la final, ca răspuns la întrebarea dacă timpul consumat cu învățarea șahului ar putea fi mai bine folosit în alt scop, am să redau lapidar conținutul unei discuții de acum doi ani cu un fost junior cu rezultate excepționale la nivel național și vă las să trageți concluziile.
Am făcut drumul Constanța – Iași și retur la Campionatul Național pe echipe de juniori împreună cu Riza Salim, de data aceasta cu roluri schimbate față de trecut, în sensul că el era șofer și eu pasager, iar ca stare de spirit, el era mai bine ancorat în actualitate și în tumultul vieții, în strădania de a-și stabili poziția în societate.
Deși student la medicină la Universitatea Carol Davila din București, fiind ocupat până peste cap cu studiul și examenele, a decis să meargă și la campionat, având în vedere că împlinise 20 de ani și era în ultimul an de juniorat. Intrând la universitate, Riza a trebuit să schimbe multe lucruri. Și-a schimbat modul de viață, a trebuit să se descurce singur (ajutat și de Arzu, sora lui), de la mâncare la curățenie și la planificarea studiului și a timpului liber. La mirarea mea că mai găsește timp pentru a participa la concursuri, mi-a mărturisit că încă se consumă pentru șah și vrea să joace în continuare. Desigur, dacă medicina este o profesie, șahul va fi un divertisment. Pentru el șahul nu a fost o activitate oarecare, a fost o pasiune care i-a oferit multe valori în viață. Așa că va încerca să joace în continuare șah, în funcție de timpul la dispoziție. Ca junior a obținut nenumărate succese, atât la campionatele naționale cât și la competiții internaționale, care l-au transformat într-o reputată vedetă a școlii. Parcursul lui îmi ușurează sarcina și răspunsul la întrebarea dacă studiul șahului este util indiferent de performanță, nu poate fi decât unul pozitiv. Dar fiecare trebuie să aleagă pentru el și în cunoștință de cauză.
*
Șahiștii încearcă să recupereze cât mai repede lipsa de anul trecut a concursurilor clasice. Din ce în ce mai multe competiții open, cu mulți participanți, se organizează în toată țara, în vederea pregătirii pentru campionatele naționale care urmează.
Un rezultat foarte bun a obținut la concursul “Weekend Șahist Bucureștean 34 – In Memoriam Șerban Neamțu”, David Bonciu, legitimat la ACS Juniorul Constanța, care cu 6 puncte din 7 partide s-a clasat pe locul 3 din aproximativ 100 participanți, la egalitate cu locurile 1 și 2. Seriozitatea în pregătire și pasiunea sa pentru șah, l-au dus pe David la un ELO de 2000 puncte, fiind unul din jucătorii care contează la grupa lui de vârstă. Adevărata reușită a juniorilor e dată de clasarea lor la Campionatele Naționale pe unul din primele trei locuri, performanță care le permite să reprezinte oficial țara la Campionatele mondiale, europene și ale UE. Sunt convins că David este pregătit să facă acest pas către elita șahului juvenil românesc. Mult succes!
Sursă foto: zilanmagazin.ro
You must be logged in to post a comment Login