Este oficial! Anul acesta va apărea pașaportul de vaccinare.
Comisia Europeană va prezenta luna aceasta o propunere pentru crearea unui pașaport digital de vaccinare la nivelul Uniunii Europene, a declarat luni șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Deși cancelarul german Angela Merkel susține că toate statele membre au fost de acord că UE are nevoie de un pașaport de vaccinare, sunt și state care au păreri împărțite.
În timp ce Austria, Grecia, Italia, Spania și Bulgaria susțin ideea unui pașaport de vaccinare, alte state membre, precum Franţa şi Germania, sunt rezervate cu privire la acordarea unor beneficii persoanelor vaccinate anti-COVID-19, mai ales că procentul persoanelor vaccinate în UE este încă foarte redus şi s-ar crea discriminări.
De asemenea, Belgia și Olanda și-au exprimat de asemenea reticențele cu privire la propunere.
România are o poziție neutră. Președintele Klaus Iohannis a declarat că pașaportul de vaccinare ar trebui folosit în scop medical.
Când vor fi funcționale aceste pașapoarte încă nu se știe, dar sunt presiuni mari ca ele să fie gata până la începutul verii pentru a putea salva sezonul estival 2021.
Pentru realizarea pașapoartelor, UE lucrează împreună cu Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA), Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
You must be logged in to post a comment Login