Connect with us

Internațional

Papa Francisc îi îndeamnă pe oameni să se vaccineze împotriva Covid-19

Published

on

Foto: digi24.ro

Papa Francisc a lansat un apel către oameni să se vaccineze împotriva COVID-19, afirmând că vaccinurile ar putea pune capăt pandemiei, însă acest lucru trebuie făcut de către toată lumea, relatează Reuters şi AFP.

,,Mulţumită lui Dumnezeu şi muncii multora, avem acum vaccinuri care să ne protejeze împotriva COVID-19″, a afirmat papa Francisc într-un mesaj video destinat susţinerii iniţiativei ,,It’s up to you” (Depinde de tine), o campanie de promovare a vaccinării în Statele Unite şi în alte ţări de pe continentul american. ,,Ele (vaccinurile) ne dau speranţă să punem capăt pandemiei, însă numai dacă sunt disponibile tuturor şi dacă lucrăm împreună”, a adăugat el.

Papa Francisc s-a vaccinat şi el împotriva COVID-19 în luna martie, spunând la acea vreme că este o obligaţie etică. ,,Vaccinarea este un mod simplu, însă profund de promovare a binelui comun şi a grijii unul faţă de celălalt, în special faţă de cei mai vulnerabili”, a mai spus suveranul pontif.

,,A fi vaccinat … este un act de dragoste” şi ,,a contribui la asigurarea vaccinării majorităţii oamenilor este un act de dragoste. Dragoste pentru sine, dragoste pentru familie şi prieteni, dragoste pentru toată lumea”, a mai spus papa Francisc.

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local