Orașul Năvodari rămâne fără sistem centralizat de distribuire a energiei termice.
Consiliul Local Municipal a aprobat, în ședința de vinerea trecută, desființarea Serviciului de alimentare a abonaților cu apă caldă și căldură. Sistarea agentului termic intră in vigoare la 1 octombrie.
La data de 1 iulie 2022, SC Termica Distribuție Năvodari mai avea 1778 de abonați casnici la apă caldă și căldură (dintr-un total de 10.000), dintre care 1334 de abonați înregistrau datorii de 1,7 milioane lei,
În același timp, Rompetrol Energy, compania care produce și furnizează agentul termic, a depus spre aprobare la ANRE un preț de 560 lei/gigacalorie, în condițiile în care tariful actual este de 122 lei/gigacalorie. Astfel, prețul de furnizare a gigacaloriei către abonați ar fi fost, începând din această toamnă, de 822 lei/gigacalorie, valoare care ar fi peste posibilitatea SC Termica de a achiziționa agent termic, a populației de a plăti facturile și a Consiliului Local Năvodari de a acorda subvenții.
Tot în cadrul aceleași ședinței, primarul Florin Chelaru a supus atenției și Consiliul Local a aprobat Regulamentul programului „Cald în Casa Ta” privind acordarea unui ajutor de urgență din bugetul local pentru acoperirea parțială a unor cheltuieli necesare achiziționării și instalării unui sistem de încălzire a locuinței și prepararea apei calde, familiilor și persoanelor singure ale căror apartamente erau branșate la sistemul public de termoficare la data de 30 aprilie 2022.
Practic, familiile cu un venit de până la 1500 lei pe cap de membru sau persoanele singure care au un venit de până la 2053 lei, vor primi un ajutor financiar nerambursabil în valoare de 4.000 lei pentru a-și procura centrale, boilere sau orice alte echipamente sau materiale, inclusiv lucrări de execuție, pentru producerea de apă caldă și căldură.
Condiția este ca solicitanții să nu aibă restanțe la SC Termica Distribuție pentru serviciul de apă caldă sau căldură.
Primăria Năvodari va comunica data la care se pot depune cererile și condițiile de eligibilitate.
Sursă foto: Europa FM
You must be logged in to post a comment Login