Connect with us

Sport

O nouă echipă dispare de pe harta fotbalului românesc

Published

on

Sportul românesc se află într-o criză acută! Fotbalul nu face notă discordantă. Problemele financiare pun pe butuci echipe de tradiție, și de la săptămână la săptămână cel puțin câte o formație trage cortina definitiv.

Ultima pe lista neagră a echipelor ce au capotat este formația feminină CS Nicu Gane Fălticeni, care a anunțat că se retrage din toate competițiile organizate de FRF!

“Deși multe persoane au încercat continuarea acestui proiect, a venit și momentul când participarea Css Nicu Gane Falticeni în Liga a II-a a devenit legenda. Clădită pe scheletul Armoniei Falticeni, echipa care ani de zile a fost etalonul Sucevei, la nivel național în fotbalul feminin, Css Nicu Gane Falticeni a activat începand cu anul 2015 în campionatele naționale.

Dupa un loc 2 în anul 2016 în Liga III-a, a urmat promovarea în Liga a II-a după un parcurs impecabil cu victorii pe linie.

Au urmat doua sezoane în Liga în Liga a II-a unde echipa s-a menținut fără emoții, deși a fost singura echipa din serie care nu a avut în componenta jucătoare senioare, și nici o fata nu a primit vreo prima de joc sau vreo alta recompensa materiala.

Au fost ani grei în care transportul fetelor la meciuri s-a efectuat fie pe banii lor sau prin bunăvoința antrenorilor, care după deplasări lungi mai făceau câteva zeci(sute) de kilometrii pentru a duce fetele la casele lor.

Fără un sprijin concret, fără măcar o vorba buna, fără un teren de antrenament, aceasta echipa a devenit a devenit prin “bunăvoința” unor oameni, doar un simplu partener de întrecere în Liga a II-a.

In semn de respect pentru toate fetele care au jucat pentru acest club, pentru cele care au reprezentat Echipa Naționala a României începând de aici, consideram ca este decizia cea mai inspirata sa ne retragem din toate competițiile organizate de Frf.

Speram ca aceasta retragere sa reprezinte un nou început pentru cei care au putere de decizie, poate ca marea problema a fost la antrenori, și din acest moment sa pornească pe un nou drum, mai transparent, mai deschis pentru nou, care sa aducă performante mai mari fotbalului feminin sucevean.

Multumim tuturor celor care în acești ani au fost alături de aceasta echipa, oameni care fără sa primească vreo remunerație au fost alături de noi și ne-au susținut.

Raman în urma multe amintiri frumoase, pe care speram sa le repetam într-un viitor apropiat, alături de oameni care știu ce înseamnă cu adevărat fotbalul de performanță”, a fost mesajul postat de pagina oficială a clubului.

Echipa de senioare de la CS Nicu Gane Fălticeni a apucat deja să debuteze în ediția 2022/2023 a Ligii a 2-a. Formația din Fălticeni a fost zdrobită de Farul, la Constanța, scor 10 la 0!

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local