La nivelul județului Suceava a fost înființată Asociația Județeană de Oină Suceava, structură cu atribuții pentru promovarea și organizarea activităților legate de sportul nostru național în această parte a țării.
Biroul de conducere al AJO este format din președinte Iulian Palahniuc, vicepreședinți Gălățeanu Sorin și Bejenar Elena.
“AJO Suceava are ca și obiective principale: organizarea la nivel județean a competițiilor prevăzute în calendarul FRO, precum și cel propriu; reprezentarea intereselor oinei a județului Suceava la nivel naţional și internațional; organizarea activităţilor specifice pentru popularizarea oinei la nivelul judeţului Suceava și sprijinirea structurilor sportive în care se doreşte să se practice oina la nivelul judeţului Suceava”, a declarat Iulian Palahniuc, președintele AJO Suceava.
Suceava este al șaselea județ din țară unde s-a înființat o Asociație Județeană de Oină, alături de Arad, Constanța, Brăila, Constanța, Maramureș și Vaslui.
You must be logged in to post a comment Login