Connect with us

Sănătate

Ministrul Economiei: Jumătate dintre măştile de pe piaţă nu protejează împotriva Covid; toate măştile neconforme sunt din import

Published

on

Jumătate dintre măştile aflate pe piaţă nu protejează împotriva Covid, iar Ministerul Economiei va emite un ordin pentru a obliga comercianţii să precizeze acest lucru în cazul produselor neconforme, a declarat, miercuri, ministrul de resort, Virgil Popescu.

El a precizat că, în urma controalelor făcute de ANPC, s-au găsit nenumărate nereguli.

“Sunt dezamăgit de calitatea măştilor de protecţie aflate pe piaţă în acest moment. Dacă vă spun că jumătate din măştile care se găsesc la comercializare, în momentul de faţă, în reţelele de distribuţie – hypermarketuri, farmacii, depozite, la importatori – nu respectă, adică nu ne protejează, aţi zice că exagerez, dar asta este realitatea. Vreau să dau un mesaj foarte clar că acest lucru trebuie să înceteze. Nu putem să acceptăm să fie puse la comercializare măşti care nu protejează populaţia”, a spus Popescu.

Potrivit acestuia, ANPC a dat amenzi de 18 milioane de lei unor comercianţi care aveau la raft astfel de măşti neconforme.

De asemenea, ministrul a sfătuit oamenii să cumpere măşti româneşti.

“Toate măştile neconforme sunt măşti din import. Vreau să le spun românilor că avem peste 16 companii care produc măşti în România, care pot asigura întregul necesar de consum al României şi îi sfătuiesc să caute produse româneşti, pentru că sunt acreditate, sunt verificate şi sunt cele mai bune de pe piaţă”, a completat Popescu.

El le-a cerut retailerilor şi reţelelor de farmacii să nu mai permită la comercializare produse neconforme.

“Vom emite un ordin care să spună clar că aceste măşti nu asigură protecţie împotriva Covid, ca oamenii să ştie când cumpără că, dacă acel produs este pe raft şi i se spune mască, el nu este o mască care protejează”, a adăugat reprezentantul Guvernului.

sursă: Agerpres

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local