Merituoșii învinși!

Un articol de Claudiu Iordache – președinte Asociația Județeană de Șah Constanța

Una dintre cele mai importante manifestări șahiste adresate juniorilor se va relua, după un an de pauză cauzată de pandemie, la Hotel Ramada din Mamaia, în perioada 7-15 aprilie. Este vorba de Campionatele Naționale pentru juniori și tineret, fete și băieți, la șah clasic, rapid, blitz și dezlegări, care reprezintă principalul criteriu de selecție pentru loturile naționale și reprezentarea țării la competițiile internaționale.

Campionatele din acest an reunesc aproximativ 100 de băieți și 50 de fete de la cluburi din toate zonele țării, împărțiți pe patru grupe de vârstă – U14, U16, U18 și U20. Aceștia vor lupta pentru cele 96 de medalii puse în joc la toate grupele de vârstă și secțiunile de șah. Este evident că majoritatea câștigătorilor de la clasic se regăsesc pe podium și la celelalte variante de joc, ceea ce face ca, în general, cam un sfert dintre participanți să obțină măcar o medalie. Dar despre învingători vom vorbi la sfârșitul competiției, acum ne vom referi la toți ceilalți, care, în mod eronat, ar putea fi considerați învinși. Cei care reușesc și obțin succes o fac datorită talentului, muncii, uneori norocului și întâmplării, sau tuturor acestor factori la un loc. Viața oamenilor este diferită, abilitățile sunt diferite, pasiunile sunt diferite, resursele sunt diferite. Deci, atunci când aplicăm și ne însușim modele de la alții, rezultatele pot fi diferite și nu ne spun, de obicei, mare lucru. Și nu pentru că unii sunt mai răi decât alții, ci pur și simplu pentru că suntem diferiți. Aceasta arată că formula succesului este atât de complexă încât nu poate fi împărtășită și învățată pe dinafară. Iar părerea mea este că mai bine invățăm din eșecuri, decât să urmăm rețeta jucătorilor de succes. Până la urmă jucători de succes sunt puțini, pierzători sunt mai mulți, așa că avem de unde învăța. Iar dacă vrem neapărat să învățăm de la câștigători, trebuie să-i întrebăm mai întâi despre nereușitele lor.

Obligațiile școlare determină pe mulți să facă o pauză în instruirea șahistă, fie că sunt în clasa a opta și se pregătesc pentru examenele specifice schimbării de ciclu școlar, fie sunt în clasa a douăsprezecea și îi așteaptă bacalaureatul și studiile superioare. Este posibil ca acest episod să dureze doar un an, dar statistica arată că unii nu se mai întorc niciodată la șah.

Este vârsta la care părinții și copiii trebuie să se oprească și să ia o decizie în cunoștință de cauză cu privire la drumul de urmat și la scopul său. E greu de acceptat că pentru a învăța lucruri noi trebuie să le pierdem pe cele vechi. Un sfat, sau o recomandare, ar fi să nu luați niciodată decizii pe termen lung în timp ce emoțiile sunt pe termen scurt. Oricare ar fi rezultatul, atâta timp cât faceți tot posibilul și încercați mereu să vă autodepășiți, devenind azi mai buni față de ieri, aceasta va rămâne adevărata realizare care contează.

Șahul, ca orice alt sport în care ne confruntăm cu alți semeni, reprezintă o luptă a vanității, care devine de înțeles doar spre sfârșitul vieții și chiar și atunci nu pentru toată lumea. Viața, după cum știți, nu este doar în alb și negru, oricât de mult am iubi noi șahul, înseamnă și relații umane, traiul de zi cu zi, muncă și obligații școlare, adică tot ceea ce ajută la creșterea personală. 

Părinții trebuie să fie mulțumiți atunci când șahul dezvoltă și completează la copii educația școlară și, cel mai important, când aceștia învață să ia deciziile corecte. Șahul este o formă specifică de autocunoaștere, care contribuie la armonizarea lumii interioare a unei persoane, la descoperirea și auto-exprimarea de sine. Este demn de remarcat faptul că șahul îi educă pe copii într-un spirit de atitudine autocritică. Autocritica și veridicitatea față de sine nu este o sarcină ușoară. Așa cum spunea E. Lasker cu aproximativ un secol în urmă: “Nu există loc pentru ipocrizie pe tabla de șah”.

Dincolo de succesul sportiv, există o frumusețe particulară dificil de descris în jocul de șah ca formă de artă. Se poate simți ca o bucurie imensă care apare atunci când o idee minunată se întrezărește din ceața și haosul unei poziții. Este ca recompensa de la sfârșitul unui traseu de munte obositor, când vederea unei văi uluitor de frumoase te face să uiți tot efortul intens depus până atunci. Și astfel, știind să ne bucurăm de tot ceea ce ne oferă șahul, învățăm că eșecul nu este cel mai rău lucru, ci dimpotrivă factorul care ne motivează ca în viitor să fim mai buni.

Sursă foto: csudesahbucuresti.ro