Procurorii Direcției Naționale Anticorupție nu mai pot ancheta abuzul în serviciu dacă paguba este mai mică de 200.000 de euro şi nu vizează persoane cu calităţi speciale, potrivit unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
ICCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că:
“În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal, care a cauzat o pagubă materială mai mică sau egală cu echivalentul în lei a 200.000 euro, comisă de o persoană a cărei calitate nu determină incidenţa dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, este de competenţa parchetului nespecializat, iar nu a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, referitoare la valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, nu sunt incidente în cazul infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută în art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.”
Decizia,pronunțată pe 15 noiembrie, este obligatorie, potrivit dispozițiilor din Codul de procedură penală.
Aproximativ o treime din dosarele gestionate de DNA sunt pentru abuz în serviciu.
You must be logged in to post a comment Login