Un jandarm din Alba s-a sinucis duminică, 21 noiembrie, împușcându-se de două ori în piept în timp ce efectua serviciul de pază într-un post din interiorul inspectoratului județean.
Bărbatul era cunoscut în rândul colegilor ca o persoană introvertită, care foarte rar se exprima în afară de probemele de serviciu. Subofiţerul avea 49 de ani, era în Jandarmerie din anul 1994 și urma să iasă la pensie în curând!!
„Subofiţerul avea 49 de ani, era cadru al unităţii noastre din anul 1994 şi pe parcursul carierei a fost recompensat de mai multe ori pentru îndeplinirea foarte bună a îndatoririlor de serviciu. La ultima testare psihologică, efectuată în anul 2020, a fost declarat apt, iar de atunci nu a avut comportamente sau atitudini care să necesite intervenţia de specialitate a psihologului unităţii. În continuare sunt desfăşurate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs acest incident tragic”, se precizează într-un comunicat al Jandarmeriei Alba.
Surse din rândul colegilor susţin că jandarmul era foarte nemulţumit şi suferea mult din cauza faptului că urma să aibă o pensie de „doar” 3.000 de lei şi nu ştia cum se va descurca cu cheltuielile după ce va ieşi la pensie. Jandarmii, la fel ca toţi angajaţii din sistemul militar, beneficiază de pensie specială, denumită oficial pensie de serviciu.
În România sunt în acest moment peste 5 milioane de pesnionari, iar pensia medie este de 1500 ron!!
Mai bine de jumătate din pensionarii români nu își permit un trai decent din indemnizația pe care o primesc de la stat. Milioane de bătrâni trăiesc de pe o zi pe alta.
Datele publicate de Casa Națională de Pensii Publice arată că peste 1 milion de de români au o pensie sub 1.000 de lei. Dintre acestia, 350.000 au o pensie mai mică de 500 de lei, iar alți 340.000 de pensionari câștiga între 501 și 700 de lei!!
Punctul de pensie va creşte la 1.586 de lei de la 1 ianuarie 2022, fapt ce va duce la o creștere valorică a pensiilor, numai că înflația galopantă va erode mult din această creștere.
You must be logged in to post a comment Login