Interviu cu scriitorul Allex Trușcă: “Îmi doresc să-i ofer cititorului o invitație la introspecție, o călătorie spre sine.”

Un interviu realizat de Alexandru Moraru

S-a născut pe 15 august 1982 în orașul Motru, județul Gorj. A urmat cursurile Facultății de Automatică, Calculatoare și Electronică din Craiova, apoi un masterat în Managementul Afacerilor Electronice. În prezent locuiește în București, lucrând în domeniul IT, într-o companie multinațională. Scrie proză fantastică, deseori pe filon folcloric. A publicat romanele I put a spell on you… (Editura Litera, 2020), Nebunul alb (rescris și republicat în 2019) și Cealaltă Regină (2018). Este prezent cu povestiri în antologii și publicații.

Cum s-a născut ideea romanului tău „I put a spell on you” (Litera, BPC, 2020)?

Să o spunem ca într-un prolog de film, la început a fost legenda, apoi o proză scurtă și în cele din urmă, romanul. Am crescut într-un sat din Oltenia și de mic am fost în mijlocul poveștilor cu ființe supranaturale, al legendelor rurale, al discuțiilor despre obiceiuri, ritualuri, superstiții. În urmă cu cu vreo doi-trei ani cochetam cu ideea unei colecții de proză scurtă fantastică pe filon folcloric și mitologic. Toți cei din zona Olteniei cunosc legenda Ilenei, mireasa din Pădurea Radovanului care ademenește și ucide șoferii infideli, așa că am scris o povestire numită „N-o să afle nimeni” în care un bărbat este ademenit de mireasă într-un bar, dar în cele din urmă reușește să scape cu viață. La un moment dat, a apărut necesitatea unui roman și un termen limită de predare, m-am chinuit câteva zile să găsesc o idee, am revăzut o parte din textele mele nepublicate și am stabilit punctul de plecare oarecum din dorința de a face cunoscută această legendă. Și pentru că jumătate de viață am petrecut-o în marile orașe din țară și din străinătate (pentru că lucrez de vreo 15 ani în multinaționale), am hotărât să unesc într-o singură proză două lumi total diferite, cea a ruralului și a micilor orășele de provincie unde toată lumea știe despre toată lumea, unde relațiile personale sau profesionale se fac după oarece interese cu cea a oamenilor din corporații, cu alt soi de probleme, cu viața petrecută în mijlocul tehnologiei. De aici am pornit povestea personajului Cristian, un corporatist frustrat, provenit dintr-un mic oraș de provincie, agățat într-o căsnicie nefericită, care în urma unei aventuri de o noapte cu o necunoscută, are mustrări de conștiință și în urma trece prin întâmplări fantastice, reușind să descopere ceea ce-și dorește cu adevărat. Evident, nu mai spun că titlul, care amintește de o melodie interpretată de zeci de cântăreți are mai multe semnificații, îi las pe cititori să le descopere.

Care este mesajul pe care ai vrut să-l transmiți cu această carte?

Întotdeauna mi-am dorit ca textele mele să fie mai mult decât un simplu mijloc de relaxare, îmi doresc să-i ofer cititorului o invitație la introspecție, o călătorie spre sine. Astfel, „I put a spell on you…” nu este doar un roman fantastic despre infidelitate, ci și o analiză a unei relații, o metaforă a înstrăinării în cuplu și o călătorie de conștientizare și autocunoaștere. Mă bucură mult când cititorii mei scriu pe diverse platforme de socializare că au făcut de mai multe ori pauză ca să-și analizeze aspecte din relațiile curente, să-și analizeze vestimentația, sau că i-au cerut și partenerului de viață să citească romanul meu și să tragă învățăminte. Îmi cer scuze dacă le-am făcut probleme. ☺

Ce înseamnă pentru tine literatura fantastică?

Am spus odată la un eveniment că eu și când vreau să scriu proză realistă îmi iese fantastică, iar dacă vreau să scriu proză fantastică, de cele mai multe ori îmi iese horror. ☺ În primul rând, îmi place fantasticul, nu numai în literatură, ci și în alte arte, mă gândesc aici la cinematografie sau la pictură. Îmi place literatura sud-americană, mă gândesc la naturalețea cu care Marquez povestește despre îngerul bătrân ținut într-un coteț sau despre bâlciurile fabuloase, mă fascinează povestașul lui Llosa cu legendele indienilor machiguenga, modul în care Saramago scoate ce-i mai rău din oameni (vezi „Eseu despre orbire”), absurdul care nu-mi mai pare atât de absurd de pe autostrada lui Cortazar. Am citit și citesc în continuare cu plăcere și literatură SF și fantasy, menționez aici pe Brandon Sanderson și Joe Abercrombie. Citesc și proză realistă, ficțiune istorică, mai nou și poezie, dar literatura fantastică, în toate subgenurile ei rămâne preferata mea. Este și un mod de evadare, dar, ca să-l parafrazez pe un mare scriitor, citesc și scriu ca să găsesc și să mă regăsesc.

Te-ai gândit vreodată să scrii ceva despre Mara Neagră? Ai în minte un subiect localizat la Constanța, de pildă?

De gândit, da, m-am gândit să scriu despre Marea Neagră, poate despre Farul Genovez, poate despre o întâlnire cu poetul Ovidiu pe insula lui, poate despre cazinou. Uite, înainte de evenimentul de pe plaja Neversea, mă plimbam pe plajă, mă uitam la aglomerația de turiști și mă întrebam cum ar fi să mă trezesc un omuleț într-o carte poștală, de dinainte de revoluție, din acelea cu clasicul mesaj „Vă urăm … de pe însoritul litoral al Mării Negre, familia X.” Sau de ce nu, să dau un regat pentru o legendă locală și vedem cum o aducem în prezent. Așa că dacă aveți povești de împărtășit, contactați-mă. ☺ 

Ai contribuit și la volumul colectiv „Treisprezece. Proză fantastică” (Litera, 2021), o carte de proză scurtă, cu texte foarte diferite. Recomandă-ne, te rog, două-trei povestiri din volum.

Hm, greu de ales, pentru că din punctul meu de vedere toate sunt bune. Însă, pentru că arta presupune și un anumit nivel de subiectivitate, aș menționa în special proza lui Bogdan Răileanu, „Înainte să te retragi în lumea ta” pentru că mă trimite la epidemia de orbire a lui Saramago și îmi place soluția propusă de autor. Îmi place și „Umbra dracului” a lui Mihail Victus, modul cum preia o ultracunoscută legendă urbană, cea a ambulanței negre și atmosfera pe care o creează, mai e „Povestea contesei Haremburga” a lui Soviany, mi-a rămas în minte și imaginea literelor care zboară din cartea lui Herr (Doina Ruști), dar și absurdul lui Pavel Nedelcu. Eu v-am spus că-i greu să mă opresc la doar două-trei povestiri…