Connect with us

Economie

Inflaţia în zona euro a ajuns cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani

Published

on

Foto: capital.ro

Oficiul European de Statistică (Eurostat) a făcut astăzi o estimare îngrijorătoare. Este vorba de rata anuală a inflaţiei în zona euro care a urcat luna aceasta la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, notează Agerpres, care preia informația de la Reuters. Îngrijorător este și faptul că analiștii financiari se așteaptă ca această tendință să continue să continue, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare pentru Banca Centrală Europeană şi pentru investitori.

Dar să comentăm cifrele făcute publice astăzi de Eurostat. Mai exact, rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat până la 3% în luna august, de la un nivel de 2,2% în iulie. Este o vorba de un nivel al inflaţiei care depăşeşte cu mult obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene de 2%. Analiştii se aşteptau ca rata anuală a inflaţiei să ajungă la 2,7% în această lună

Creşterea inflaţiei în zona euro în august se explică în principal prin faptul că preţurile la energie au înregistrat o majorare de două cifre, cu un avans 15,4%, în timp ce preţurile la bunurile industriale neenergetice au urcat cu 2,7%, cele la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 2%, iar preţurile la servicii au crescut cu 1,1%.

Cu toate acestea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază, adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a accelerat la 1,6% în august, de la 0,9% în iulie. De asemenea, un indicator care pe lângă preţurile la energie şi alimente exclude şi preţurile la ţigări, a urcat până la 1,6%, de la 0,7%. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Mult mai îngrijorător este faptul că datele făcute publice astăzi de Eurostat reprezintă o estimare preliminară. Astfel, pe 17 septembrie vom afla o estimare revizuită, care va include şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie dată publicităţii în data de 17 septembrie.

În luna iulie, după o procedură de revizuire strategică de 18 luni, Banca Centrală Europeană a anunţat modificarea ţintei sale de inflaţie la 2% pe termen mediu, renunţând la precedenta formulare potrivit căreia BCE miza pe o ţintă de inflaţie ,,mai mică, dar apropiată de 2%”, care a creat impresia că instituţia de la Frankfurt este mai preocupată de o creştere a preţurilor peste ţinta sa decât de una mai mică.

Tensiunile generate de preţurile mari preocupă pieţele financiare care se tem de posibilitatea unei majorări a dobânzilor. Însă, atât Banca Centrală Europeană (BCE) cât şi Rezerva Federală a SUA (Fed), Fondul Monetar Internaţional (FMI) apreciază că actuala creştere a inflaţiei este doar un fenomen temporar. 

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local