Cupa Mării Negre la ciclism, singura competiție din zona Dobrogei ce se adresează exclusiv copiilor, a ajuns la ediția cu numărul XI!
Va fi o ediție cu multe surprize.
“Pentru prima dată vom întocmi clasamente separate pentru amatori și licențiați.Cronometrajul se va face cu sistem electronic cu cip. Cupa Mării Negre a devenit deja un eveniment tradițional în peisajul ciclismului românesc și vrem să dezvoltăm acest minunat proiect și pentru asta aveam nevoie de cât mai mulți oameni să se implice, o vor face pentru copii.” a declarat Victor Bănescu, președintele Clubului Județean de Ciclism Constanța.
Taxa de participare este de 40 per etapă sau 100 dacă se achită în avans toate cele trei etape.
“Avem ca de obicei trei etape. Două vor avea loc în Constanța și una în Medgidia, dacă situația epidemiologică ne va permite, dacă nu ne vom reorienta. Putem să mutăm etapa în Năvodari sau Mangalia.” a încheiat Victor Bănescu.
Prima etapă, cea de sâmbătă 18 septembrie, este programată în municipiul Constanța, zona Santa Maria Bay. Înscrierile se vor face la fața locului.
Concursul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani.
Categorii de concurs conform UCI
A – an naştere 2007-2008
B – an naştere 2009-2010
C – an naştere 2011-2012
D1 – an naştere 2013-2014
D2 – an naştere 2015-2016
Evenimentul este organizat de Club Ciclism Judeţean Constanţa, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa şi Tomis Bike.
You must be logged in to post a comment Login