Connect with us

Cultură

În Capitală va începe Noaptea sinagogilor deschise

Published

on

Foto: Silviu Vexler

Patru sinagogi bucureştene vor putea fi vizitate, sâmbătă, de la ora 20:35, în Capitală, în cadrul evenimentului Noaptea sinagogilor deschise. Este vorba de Templul Coral, Sinagoga Mare, Templul Unirea Sfântă și Sinagoga Yeshua Tova.

“Vă invit să (re)descoperiţi, alături de noi, lumea Sinagogilor, tradiţiile şi cultura evreilor din România! Shabbat Shalom!”, a scris pe Facebook preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler.

Evenimentul prilejuieşte cunoaşterea tradiţiilor şi sărbătorilor evreieşti, a istoriei şi culturii iudaice, prin proiecţii de scurtmetraje şi documentare, organizarea unor recitaluri de muzică şi dans tradiţionale, vernisarea unor expoziţii sau prin intermediul unor întâlniri cu prim rabinul Rafael Shaffer şi cu prim cantorul Emanuel Pusztai. Aceste informații sunt prezentate într-un comunicat al Centrului Comunitar Evreiesc, preluat de Agerpres.

Îşi dau concursul Corul Templului Coral, Ansamblul de dansuri evreieşti ,,Haverim”, Trupa de dansuri israeliene ,,Hora”.

Actori ai Teatrului Evreiesc de Stat vor prezenta spectacolul ,,Stand-Up Lechaim!”, cu Maia Morgenstern, Mihai Ciucă, Dorina Păunescu, Mirela Nicolau şi Andrei Miercure, acompaniaţi de orchestra instituţiei teatrale. Purtarea măştii în interior va fi obligatorie. 

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local