Cîţu: I-am transmis preşedintelui că sunt gata să îmi asum această guvernare. Mâine seară pornim la lucru
“I-am transmis domnului preşedinte că sunt gata să îmi asum această guvernare, în acest moment dificil pentru România, că vom continua ceea ce am început în acest an şi bineînţeles avem un program de guvernare care aduce multe măsuri importante pentru români în perioada următoare. Am prezentat şi cum văd lucrurile după votul de mâine seară, cum va fi prima şedinţă de guvern şi care vor fi măsurile din acea şedinţă. Am discutat puţin şi despre calendarul referitor la bugetul pe anul viitor”, a precizat Cîţu, la Parlament, într-o declaraţie de presă comună cu liderii coaliţiei.
Cine este Florin Cîțu?
Ocupă postul de ministru al Finanțelor din noiembrie 2019 și s-a făcut remarcat încă de la început. Într-una dintre primele sale conferințe a vorbit despre existența a două bugete de stat gestionate de PSD, făcând o paralelă cu Al Capone, și despre posibilitatea de sesizare a organelor competente, lucruri despre care n-a mai anunțat nimic de atunci.
A preluat Ministerul Finanțelor (în noiembrie 2019) cu un deficit bugetar de 2,8% din PIB (atât era la finalul lunii octombrie) și a încheiat anul trecut cu 4,58% pe cash. El a menționat atunci facturi neplătite din anii trecuți și a vorbit frecvent despre rambursări de TVA.
La scurt timp după preluarea mandatului, a încercat să schimbe două persoane din conducerea CEC Bank, dar pare că BNR nu a acceptat, având în vedere că au rămas în Consiliul de Administrație. În final a reușit să o numească ca președinte CA pe șefa ANAF, Mirela Călugăreanu, care era membru. De asemenea, nu a schimbat-o pe Călugăreanu de la ANAF, aceasta păstrându-și funcția dată în timpul mandatului fostului ministru Eugen Teodorovici.
De asemenea, de-a lungul ultimului an a prezentat bucăți dintr-un document confidențial al fostului Guvern despre care a spus că prevede, printre altele, prorogarea creșterii punctului de pensie din septembrie 2020 până în septembrie 2021, precum reducerea cu 30% a personalului bugetar, reducerea cu 20% a cheltuielilor primăriilor și cheltuielilor județene etc. La un moment dat, a decis publicarea documentului și s-a constatat că era o notă de informare a unei delegații care a mers în SUA și informa asupra discuțiilor avute acolo. Singuru lucru cât de cât real fiind legat de posibilitatea de a nu fi crescute pensiile cu 40%. De fapt, era vorba de o propunere a celor care au fost în delegație.
Venind pandemia, pe partea de măsuri ce țin de buget a promovat unele măsuri lucrate de specialiștii MFP și așteptate de mediul de afaceri și persoane fizice, precum IMM Invest și amânarea ratelor la credite, rambursarea TVA cu control ulterior, amânarea plății taxelor (termenul fiind prorogat de câteva ori) și procedura de eșalonare simplificată.
În timpul mandatului său, agențiile de rating au păstrat ratingul României, dar au modificat perspectiva la negativă, fiind un semnal de alarma tras de acestea în principal în privința majorării punctului de pensie cu 40%. De precizat că bugetul pe 2020 a fost construit de Florin Cîțu conținând această creștere. Între timp, odată cu cea de-a doua rectificare, pensiile au crescut cu 14%. Agențiile de rating nu ne-au retrogradat la junk, un lucru bun, iar perspectiva a rămas tot negativă.
În timpul mandatului a făcut și o reorganizare a Ministerului Finanțelor. A avut și câteva procese în privința reorganizării. A pierdut două procese și a câștigat trei. Deși a vorbit adesea de tăierea a 2000 de posturi, de precizat că acestea erau neocupate.
El a continuat programul Tezaur pentru populație, iar în timpul mandatului său au fost și emisiuni de titluri de stat Fidelis: unele în vară și altele în toamnă, românii împrumutând statul cu peste 4,7 miliarde lei.
Alte câteva informații
Născut pe 1 aprilie 1972, Florin Cîțu este senator PNL din 2016. El a fost economist sef al ING, unul dintre cei mai activi participanți la ceea ce presa a denumit atac speculativ pe leu din 2008. Atac în urma căruia toți trezorierii băncilor care au participat au fost indepărtați, inclusiv Florin Cîțu.
Din CV-ul său înțelegem că s-a alăturat echipei ING Bank la începutul lui 2006 şi a pus bazele echipei de cercetare. El a absolvit în 1996 Grinnell College din SUA, specializarea economie/matematică, şi are un master şi un doctorat la Iowa State University. Anterior revenirii în România, Cîţu a mai lucrat ca economist la Banca Europeană de Investiţii (2003 – 2005) şi la banca centrală a Noii Zeelande (2001 – 2003). În perioada 1997 – 2001, a fost lector la Iowa State University, în SUA. Ca limbi străine cunoscute, din CV reiese că vorbește engleză, franceză și italiană.
Ce avere are
Conform ultimei declarații de avere, el deține o cotă parte de 1/2 din 2 terenuri: un hectar din comuna Golești, sat Tulei, județul Vâlcea și dintr-un teren de 75 ha, din comuna Voineasa – ambele de la părinți. În Tulei, el are și o cotă parte de 1/2 dintr-o clădire de 130 metri pătrați. Cîțu are și o casă de 130 de metri pătrați cumpărată prin credit în Sectorul 2 din Capitală. El are un depozit bancar de 350.000 lei și a acordat un împrumut de 30.600 euro.
Florin Cîțu are și un credit de 303.000 de euro contractat în 2007.
You must be logged in to post a comment Login