Este șahul un sport?

Un articol de Claudiu Iordache – președinte Asociația Județeană de Șah

În ciuda faptului că șahul nu este încă sport olimpic, Federația Internațională de Șah organizează o olimpiadă pentru sportivii săi, care datează din anul 1927. Chiar și în acest an lipsit de concursuri clasice majore, șahiștii din întreaga lume au fost angrenați în prima olimpiadă de șah online.

Întrebarea dacă șahul este sport și dacă da, în ce măsură, m-a frământat și pe mine la un moment dat, deși până atunci nu avusesem nici o străbatere în legătură cu subiectul. Totul a pornit de la o întâmplare veche, petrecută la una din vizitele medicale pe care le efectuam anual la Centrul de Medicină Aeronautică din București.

Prin luna septembrie sau octombrie a anului 1994, am participat la un concurs pe echipe în stațiunea Slănic Moldova. Ca să fiu sincer nu-mi amintesc nici concursul, nici rezultatul și nici măcar clubul pe care îl reprezentam, pentru că era perioada când dispăreau și apăreau echipe, în funcție de mutarea capitalului dintr-o parte în alta, sau dintr-un buzunar în altul, cum ar spune cârcotașii. Ceea ce rețin totuși foarte bine sunt traseele montane pe care le făceam, împreună cu colegul de atunci Alexandru Kutnik, pornind din parcul cu izvoare minerale amenajate, trecând râul Slănic și intrând apoi pe traseul celor 300 de trepte care ne ducea pe pantele nordice ale muntelui Dobru. Bineînțeles, pentru un pasionat de munte, așa cum eram, traseele erau relativ ușoare, de aceea suplimentam efortul cu urcarea și coborârea scărilor, de câteva ori pe zi, până la etajul nouă al hotelului unde eram cazați,

De la concurs m-am prezentat direct la vizita medicală. La cabinetul de cardiologie, medicul, cu fișa de analize în față, mi-a arătat încruntat că e ceva în neregulă cu ceea ce în limbaj popular spunem “inimă mărită”, dar liniștindu-mă că poate fi un simptom datorat suprasolicitării cordului. Și la întrebarea evidentă dacă practic un sport de performanță, am răspuns pe repede-înainte, fără să gândesc prea mult: “sigur, joc șah”. A fost deranj mare, cu greu am reușit să-l conving că nu a fost un răspuns ironic și că eu chiar practic șahul în mod organizat. Până la urmă concluzia a fost că e posibil ca efortul fizic intens, făcut în ultima săptămână, să fi modificat unii parametrii funcționali și că trebuie să repet, după o perioadă de timp, vizita medicală. Ceea ce am și făcut, problemele cardiovasculare dispărând și ele în mod subit.

Iată cum răspunsul la întrebarea din titlu depinde în întregime de împrejurări și circumstanțe. La un nivel filozofic mai profund, întrebarea este o prostie. În general sportul, în afară de faptul că include o activitate motrică, este și un concept cultural care își schimbă sensul în funcție de epocă, educație, modă și mulți alți factori.

În general, majoritatea populației nu consideră șahul un sport, ci un joc de societate. Acest lucru este valabil până la un anumit nivel, dar atunci când un profesionist se concentrează asupra unei partide lungi și intense, consumul psihic și fizic este semnificativ și nu mă refer aici la efortul de a muta piesele sau de a apăsa pe ceas. Deși, și aici există o anumită dexteritate de a face mutările rapid, sigur și cu o anumită eleganță. Capacitatea de a rămâne concentrat și cu mintea limpede pe o perioadă lungă de timp, iscusința de a lua decizia bună la fiecare mutare, autocontrolul în criză de timp, nu pot exista decât pe fondul unei bune condiții fizice.

Din aceste considerente, convingerea mea este că șahul poate fi definit ca sport, pentru că o competiție, chiar și amicală, între doi sau mai mulți concurenți, necesită efort fizic, mental și emoțional. Doar pentru că nu sari, nu alergi o sută sau zece mii de metri, nu înseamnă că organismul tău nu funcționează din punct de vedere fizic, chiar dacă acest lucru nu este vizibil.

S-a vorbit despre faptul că în timpul primului meci dintre Karpov și Kasparov între 1984 și 1985, Karpov, care nu era un gras, a pierdut 22 de kilograme pe parcursul celor cinci luni, din cauza consumului nervos și al efortului fizic depus. La întreruperea meciului, pe motiv de epuizare fizică, s-a spus despre el că arăta ca “moartea”.

Limitarea în definirea noțiunii de sport doar la expunerea abilităților motrice, nu poate fi decât greșită, deoarece, prin reducerea la o singură componentă, se ignoră aspectul mai larg al efortului uman.

Spunem că șahul este sport si prin faptul că necesită multă strategie și planificare mentală. O replică la axioma de mai sus vine din lumea jocurilor video, protagoniștii lor considerând că și acestea pot fi considerate sporturi, deoarece pe lângă strategie necesită și deprinderi coordinative sau sincronizare fizică, în timp ce la șah nu există așa ceva.

Închei acest subiect, cu speranța că șahul va deveni la un moment dat sport olimpic și constat cu optimism că din punct de vedere administrativ este deja acceptat ca sport, Comitetul Internațional Olimpic (CIO) incluzând FIDE în lista federațiilor sportive recunoscute. Și acest lucru are sens, atât timp cât aceasta este o federație care cuprinde milioane de legitimați sau doar pasionați, susține și sponsorizează numeroase competiții care stimulează procesul de educație al copiilor, cu beneficiile diverse ce decurg de aici. Cu excepția exercițiului fizic, evident!

Evenimente șahiste

Două evenimente șahiste desfășurate în ultima perioadă mi-au atras în mod special atenția.

În primul rând este vorba despre un spectaculos meci organizat de clubul francez de șah din Chartres în parteneriat cu revista Europe Echecs, între marii maeștri Vassily Ivanchuk și Alireza Firouzja, duminică, 6 decembrie 2020. Meciul a constat din zece partide: patru de șah rapid, la timpul de 10 minute + 5 secunde pe mutare, urmate de 6 jocuri de blitz la 5 minute și 3 secunde increment. O bucurie în plus a fost faptul că meciul a fost comentat în direct  pe siteul Europe Echecs, de antrenorul echipei Franței, marele maestru Igor-Alexandre Nataf și maestra internțională Andreea-Cristina Navrotescu, care reprezintă Franța.

Trebuie spus că toată lumea se aștepta la un meci incitant, având în vedere stilul și palmaresul celor doi jucători, deși aceștia erau reprezentanții unor generații diferite.

 Vassily Ivanciuk, 51 ani, a fost campion mondial de șah rapid și blitz deținând o performanță unică la turneul de la Linares din 1991, pe care nu numai că l-a câștigat cu o jumătate de punct avans, dar a reușit și un record, fiind singurul șahist care i-a învins pe Karpov și Kasparov în același concurs.

Alireza Firouzja este un șahist iranian născut la 18 iunie 2003 în Babol. A devenit vice-campion mondial la șah rapid la doar 16 ani, la Moscova, în decembrie 2019, fiind depășit doar de campionul mondial Magnus Carlsen. Tot atunci, acesta a intrat în conflict cu oficialitățile iraniene care interziseseră propriilor jucători participarea la campionat pentru a nu se întâlni cu șahiștii din Israel. Firouzja a refuzat să se conformeze și de atunci trăiește în Franța, jucând sub steagul FIDE.

Meciul dintre cei doi a fost un meci uluitor, cu un început fulminant pentru Firouzja care a condus cu 3-0 și a încheiat rapidul cu 3-1. Cu un efort magnific, Ivanchuk a reușit să echilibreze balanța, câștigând blitzul cu 4-2, rezultatul după 10 partide fiind 5-5. Firouzja reușește să câștige o ultimă partidă de baraj, astfel că scorul final a fost 6-5 pentru el.

Meciul a stârnit un interes enorm, având peste o sută de mii de vizualizări cu comentarii în cinci limbi. A fost un spectacol magnific și o după amiază frumoasă!

François Gilles, președintele clubului organizator, a concluzionat:

 „Ne așteptam la un meci grozav, am avut unul fabulos! Ce joc!! …. Un singur câștigător: șahul! Suntem cu adevărat mândri că îi avem pe acești doi campioni la C’Chartres Échecs. Un mare mulțumesc ambilor!» 

Un alt eveniment consumat recent este mai aproape de can-can decât de șah și ar fi trecut neobservat dacă numele implicate nu ar fi avut o rezonanță românească. S-a întâmplat în Germania, unde furia din rândul jucătorilor a dus la demisia mai multor oficiali, printre care și a antrenorului federal Dorian Rogozenco. De fapt, federația și Rogozenco au decis de comun acord ca drumurile să se separe, președintele Ullrich Krause, mulțumindu-i acestuia pentru buna colaborare dealungul celor șapte ani cât a fost antrenor federal. Și Rogozenco a spus că este mândru de munca sa și “chiar dacă au existat unele conflicte la final, le doresc tuturor cele bune, pentru binele șahului”.

Cu toate acestea, conflictul era mai vechi și doar s-a acutizat în ultima vreme.. Acesta a culminat pe 23 noiembrie 2020, cu o rebeliune a doisprezece jucători de top. Jucătorii au publicat o scrisoare deschisă în care amenințau că nu vor mai juca pentru echipa națională cât timp Rogozenco este antrenor. Scrisoarea spune că Rogozenco ia „decizii distructive care au atins proporții insuportabile” și că acesta nu a arătat respect pentru jucători, iar federația a evitat un dialog cu jucătorii.

Georg Meier, un vechi jucător german, inițiatorul protestului, a precizat într-un interviu acuzațiile aduse activității antrenorului. Un reproș ar fi faptul că Rogozenco a organizat antrenamente individuale pentru Liviu-Dieter Nisipeanu înainte de participarea la “German Masters”, un turneu de top  desfășurat în luna august, în felul acesta defavorizând ceilalți jucători.

De asemenea se spune că Rogozenco nu a clarificat costurile pentru antrenament, acesta fiind și vechi prieten cu Nisipeanu. De altfel, în anul 2014, după preluarea funcției de antrenor federal de către Rogozenco, Nisipeanu a trecut pe lista ELO a Germaniei, jucând apoi pentru această țară.

Un alt conflict a fost în legătură cu jucătoarea Elisabeth Pahtz, jucătoarea nr. 1 a Germaniei și participarea ei la olimpiada de șah online. Cu puțin timp înainte contul online al lui Pahtz de pe platforma lichess fusese închis, fiind surprinsă înșelând. Pahtz s-a apărat spunând ca o prietenă avea acces la contul ei și ea ar fi nevinovată. Cu toate acestea, doi jucători ai echipei olimpice nu au vrut să joace într-o echipă cu Pahtz, atâta timp cât acuzațiile nu au fost elucidate. Rogozenco i-a scos pe cei doi din echipă și a introdus-o pe Pahtz.

Pe 25 noiembrie conflictul s-a încheiat prin renunțarea lui Rogozenco la funcție. Să sperăm că aceste lucruri nu-l vor afecta și-i urăm succes în viitoarele proiecte.