De ceva timp între Ministerul Sănătății și Ministerul Educației se duce un război rece, la distanță.
Tema războiului este utilizarea testelor antigen rapide în școli. Iar victimele sunt elevii, care sunt trimiși într-o vacanță forțată la capătul unui an care oricum a dat peste cap educația românească, care și așa nu se simțea bine.
La finele lunii februarie peste 1,15 milioane de teste rapide antigen au fost distribuite în cabinetele medicale școlare din cadrul învățământ. Dintre acestea s-au folosit mai puțin de 2%.Ca și exemplu în județul Constanța au fost distribuite 20032 de teste și utilizate doar 606!
Testele antigen rapide rămase (peste 1 milion) ar putea fi redirecționate pentru testarea adulților.
Dar problema testării în unitățile de învățământ rămâne. O soluție ar fi utilizarea unor teste non-invazive. Și aici începe războiul între cele două ministere.
“Achiziția acestor teste non-invazive trebuie făcută de entități cu competență în domeniul medical. Ministerul Educației nu are competențe și atribuții pentru achiziția niciunui tip de test medical. Mizăm foarte mult pe sprijinul Ministerului Sănătății (ca autoritate guvernamentală în domeniul sănătății) pentru implicare în vederea asigurării unei protecții sanitare corespunzătoare în școlile din România.” a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.
“Ministerul Sănătăţii nu are cadrul normativ pentru a achiziţiona teste pentru şcoli, de exemplu, sau pentru orice altă unitate în afară de unităţile din subordine, iar aceste teste constituie cu siguranţă un filtru. Nu e un filtru atât de bun, atât de exact pe cât ne-am dori cu toţii, dar este un filtru, aşa încât, dacă oricine doreşte să achiziţioneze un test sau altul, o poate face, evident. Ministerul Sănătăţii, repet, nu are baza legală pentru achiziţionarea testelor pentru şcoli, lucrul acesta este cât se poate de clar şi comunicat şi Ministerului Educaţiei.”, a afirmat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății.
În țările civilizate aceste teste se folosesc la scară largă, pentru că sunt ieftine, eficiente și non-invazive.
Tot în aceste țări nu există doi miniștri care să spună zece vorbe diferite doar pentru că au altă coloratură politică. Practic în acest moment interesul elevilor nu este pus în prim-plan, nu știm dacă în România a fost pus vreodată, ci contează doar ce minister va ieși învingător din această luptă surdă!!
You must be logged in to post a comment Login