Într-un interviu acordat Europa FM, Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului, a anunțat că de anul școlar viitor, numărul orelor de sport din orarul elevilor ar putea crește!
”Din 2023, după părerea mea, văd așa, să avem o creștere de la două ore la trei ore, din 2024 să avem iarăși un plus și tot așa. Trebuie să ne gândim și la construcția infrastructurii și ce sporturi vom face în școli.”
Creșterea numărului de ore din programă va fi prevăzută în stratagia națională pentru sport, ce va fi gata în această primăvară, după un an și jumătate de la inițierea planului, spune ministrul Sportului.
Eduard Novak a recunoscut și că românii sunt cei mai sedentari din Europa:
„Suntem cei mai sedentari, predispuși la obezitate, cei mai obezi, nu facem sport în școală și avem performanță din ce în ce mai puțină. La noi, în sportul în școală practicăm doar 3 sporturi: atletism, gimnastică și joc, iar în țările nordice sau în țările unde situația este puțin mai diferită, acolo se practică 6-8 sporturi.”
Eduard Novak este ministrul Tineretului și Sportului din 23 decembrie 2020.
Sursă foto: gsp.ro
You must be logged in to post a comment Login