Connect with us

Sport

Eduard Novak: “Minimum 40% dintre sportivii prezenţi pe teren în timpul meciurilor oficiale trebuie să fie români”

Published

on

Ministerul Sportului a anuțat, joi, prin vocea ministrului, Eduard Novak, că din sezonul 2022-2023 va impune obligativitatea unei ponderi de 40% a sportivilor români la competițiile naționale în sporturile de echipă.

“Ministrul Sportului, Eduard Novak, a semnat ordinul care stabilește obligativitatea unei ponderi de participare de minimum 40% a sportivilor români, din totalul de sportivi participanți la competițiile sportive naționale oficiale, în sporturile de echipă.

Obiectivul acestei măsuri constă în susținerea sportului de înaltă performanță și a sportivilor români, iar ducerea la îndeplinire se va realiza de către federațiile sportive naționale, prin statutele și regulamentele proprii, începând cu sezonul competițional următor, 2022-2023”, este mesajul ministerului.

După ce m-am sfătuit cu toate federaţiile sportive, am emis un ordin de ministru privind ponderea de participare a sportivilor de performanţă români la nivel de seniori şi juniori la toate competiţiile sportive naţionale oficiale. Astfel, începând cu sezonul competiţional 2022-2023 această pondere nu poate fi mai mică de 40% din totalul sportivilor participanţi care pot evolua în teren pe parcursul unui meci pentru fiecare echipă. Deci minimum 40% dintre sportivii prezenţi pe teren în timpul meciurilor oficiale trebuie să fie români. Iar federaţiile sportive naţionale au obligaţia să respecte prevederile acestui ordin de ministru. Este o decizie care va ajuta cu siguranţă echipele naţionale ale României la sporturile de echipă. Mulţumesc tuturor federaţiilor pentru susţinerea acestei decizii şi succes în implementarea ei“, a declarat Eduard Novak.

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local