Connect with us

Actual

Dacă știi asta, poți face carieră în afaceri internaționale. Află cum!

Published

on

Compania de destocaj VEO Wordwide își mărește aria de activitate în Constanța, deschizând un nou sediu pe bulevardul Ferdinand. Inaugurarea sediului a avut loc miercuri, 8 iunie a.c., eveniment la care au participat reprezentanți ai companiei.

VEO și-a propus să se extindă și caută colaboratori, dar și persoane dinamice și active care să facă partea din marea familie VEO, ce urmărește să clădească noi cariere.

Trebuie doar să știi una sau mai multe limbi străine și ai în față un viitor asigurat. Vei negocia cu furnizori din toata lumea si vei putea castiga bonusuri de mii de euro.

„Veo a luat naștere în urmă cu 15 ani, într-un sediu mic, cu doi colaboratori, oferind servicii support – financiar, contabilitate, controling, IT pentru partenerul francez, ulterior compania și-a extins domeniul de activitate, având din ce în ce mai multe proiecte, dezvoltându-și o arie de business în comerț, astfel a devenit o companie de clearance, cu asta ne identificăm astăzi”, a declarat Olga Baniță, Director Controlling VEO.

EXPERIENȚA NU ESTE OBLIGATORIE

Trebuie doar să vrei să faci ceva cu viața ta și să-ți dorești să vezi lumea. VEO Worldwide Services va anunţa obiectivele sale strategice la evenimentul din Constanța, precum și oferta de locuri de muncă a companiei, create pentru locuitorii de la malul mării. Puteți chiar și alege dintre job-urile deschise pentru vorbitorii de limbi străine, cu sau fără experienţă.

Toţi potenţialii candidaţi beneficiază de un training oferit de companie, pe durata căruia candidatul ESTE PLĂTIT. Pregătirea se face pentru poziţia de buyer (cumpărător de mărfuri sau servicii solicitate de diferite companii) sau International Trade Specialist ( negociator de tranzacții pentru mărfuri sau servicii între diferite companii internaționale). Pregătirea acoperă zone de negociere, management, precum și formarea unui mindset de învingător, a unui profesionist definit de performanţă. 

“VEO dorește să formeze oameni și să rămână în echipă pe termen lung, pentru că această companie dorește să se extindă și se va extinde și mai mult de la an la an, iar angajații se pot bucura de salarii atractive, care diferă în funcție de limba vorbita si experienta profesionala, plus că se vor bucura de călătorii în toată lumea, în țările partenere VEO”, a încheiat Olga Baniță.

 Despre VEO Worldwide Services

VEO Worldwide Services este o companie multinaţională specializată în oferirea de servicii B2B în domeniul comerțului, finanțelor, tehnologiei informației și a resurselor umane, cu peste 15 de ani de activitate de succes. Compania are peste 900 de angajaţi, având sedii în România, Moldova, Polonia, Bulgaria, Tunisia și Ucraina. VEO oferă tuturor angajaților formări la nivel internațional și oportunități de dezvoltare profesională. Mediul multinațional încurajează în mod constant antreprenoriatul și abordarea creativă pentru rezolvarea provocărilor și a obține rezultate chiar mai bune.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local