Connect with us

Educație

Cursuri gratuite de prim ajutor pentru elevii constănțeni

Published

on

Inspectorul Școlar General Constanța și Asociației Studenților Mediciniști și a Tinerilor Medici din Constanța (ASMTMC) au semnat un protocol de colaborare pentru anul școlar 2022-2023.

Parteneriatul are drept scop susținerea de cursuri gratuite de prim ajutor în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Constanța pentru elevii de gimnaziu și liceu.

De asemenea, în cadrul aceleași colaborări, ASMTMC va desfășura proiecte cu rol educativ și informativ, în vederea dezvoltării unor atitudini și comportamente care să definească un stil de viață sănătos, responsabil.

“Este important pentru elevii noștri să conștientizeze importanța unei vieți sănătoase prin participarea la activități în cadrul cărora să învețe asumarea unei conduite corecte, precum și primele acțiuni care sunt necesare în cazul unei situații de urgență care presupune acordarea primului ajutor. Contextul actual, social și medical, ne determină să dezvoltăm comportamente proactive în rândul tinerilor, capabile de intervenție conștientă în vederea aplicării unor norme medicale minime care pot face diferența atunci când vorbim de viața fiecăruia”, a declarat Sorin Mihai, inspector școlar general.

“Împreună cu Asociația Viitorul Orașului Tău, ne propunem să educăm cât mai mulți tineri în sensul acordării măsurilor de urgență. Considerăm că acordarea primului ajutor este un gest vital, de bază, pe care orice persoană, de la mic la mare, ar trebui să-l cunoască atât teoretic, cât și practic. Conștientizarea pericolului la care cineva poate fi expus în anumite situații și modul în care trebuie intervenit la momentul potrivit poate face diferența dintre viață și moarte. Pentru aceasta, Inspectoratul Școlar Județean Constanța ne înțelege cauza, oferindu-ne sprijin și susținere. Dorim ca prin derularea acestor activități impactul asupra elevilor sa fie unul cât se poate de pozitiv, să înțeleagă rolul educației medicale de la o vârstă fragedă și faptul că oricând ei înșiși pot deveni salvatori”, a afirmat Nica Geo-Răzvan, președintele ASMTMC.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local