Techirghiol, orașul aflat la doar 15 km depărtare de Constanța și cunoscut până nu demult doar pentru lacul cu același nume, are un nou punct de atracție: Clubul Sportiv Sparta Techirghiol, mai exact secția de fotbal.
Cu o bază sportivă micuță dar cochetă, 7 antrenori, peste 150 de copii legitimați și o echipă de seniori ce activează în Liga a IV-a constănțeană, Sparta Techirghiol poate fi la lua model de bune practici pentru fotbalul mic românesc.
Echipa de seniori se află în topul Ligii a IV-a, un top dominat de Axiopolis Cernavodă, și visează la o clasare pe primele trei locuri la finalul sezonului.
“ În acest an toate celelalte echipe, mai puțin Axiopolis, se bat pentru locul secund. CS Năvodari, CS Medgidia, noi dar și Limanu sau Portul Constanța au toate șansa lor. Este cel mai echilibrat campionat din ultimii ani, iar nivelul a crescut foarte mult. Noi avem o echipă destul de tânără iar scopul nostru este de a promova la echipa de seniori câți mai mulți tineri din propria pepinieră”, a declarat Mihai Irofte, antrenor la CS Sparta Techirghiol.
Și echipele de juniori țin steagul sus în competițiile județene în care sunt angrenate.
“Suntem pe locul 2 la 3 categorii de vârstă, 2011, 2012 și 2014, avem mulți micuți extrem de talentați. Toți sunt de la noi din oraș, iar scopul nostru este atât educativ cât și de performanță”, a încheiat Mihai Irofte.
You must be logged in to post a comment Login