Vești bune dinspre Palatul Victoria. Premierul Florin Cîțu a declarat luni, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că de la 1 iunie se poate discuta...
Orice eveniment, de obicei, este conceput și organizat din nevoia de a marca un moment special și de a crea relații. Unele evenimente sunt de amploare...
Monitorul Oficial, Partea I şi a II-a, devine gratuit la publicare, copiere, reproducere. Iniţiativa legislativă a fost depusă de deputatul USR PLUS Claudiu Năsui, a fost...
Mauritius, micuța țară insulară din largul coastelor continentului african, a prelungit joi lockdown-ul național pentru încă o lună. Autoritățile au impus restricții temporare de circulație și...
Oamenii au ajuns la limita răbdării cu restricțiile celui de-al-III-lea val Amploarea protestelor urcă încet dar sigur în toată țara în condițiile în care statisticile arată...
Astăzi, în cadrul Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, a fost votată hotărârea nr. 51. Aceasta prevede propunerea instituirii măsurii de carantină zonală, începând cu data...
Un articol al Asociației Internaționale de Psihologie, Nutriție, Sport și Fitness Finalul lunii Martie aduce, pe lângă “sărbătorirea” unui an de când ne luptăm cu această pandemie, un...
Inspectoratul de Poliție a Județului Suceava anunța în week-end, prin vocea purtătorului de cuvânt Ionuţ Epureanu, că “O nuntă cu aproximativ 150 de invitaţi organizată la...
Guvernul a aprobat noile restricții pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu coronavirus. Acestea au fost propuse de CNSU, după o ședință care a avut loc joi. Măsurile...
Într-o țără în care de la Constanța la Timișoara faci 18 ore cu trenul, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, visează să introducă în România trenurile pe bază...