Începând cu data de 29 ianuarie 2021 și până la data de 30 aprilie 2021, toate persoanele (inclusiv cetățenii români) care doresc să călătorească în Republica Bulgaria, indiferent de statul din care se deplasează, pot intra pe teritoriul acestui stat cu condiția prezentării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii. Documentul care atestă rezultatul negativ al testării trebuie să conțină numele și prenumele persoanei (conform documentului de identitate cu care călătorește), datele laboratorului care a efectuat testarea (denumirea, adresa sau alte date de contact), data efectuării testării, metoda testării, înscrisă cu caractere latine (PCR) și rezultatul negativ (negative).
Sunt exceptate de la măsura obligatorie a prezentării testului molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, menționată anterior, următoarele categorii de persoane: șoferii de autobuz, angajați în transportul internațional de pasageri; șoferii autocamioanelor care efectuează transport internațional de mărfuri; membrii echipajelor navale; membrii echipajelor aeriene care efectuează zboruri de la și către aeroporturi publice pe teritoriul Republicii Bulgaria și personalul tehnic asimilat; lucrătorii transfrontalieri; persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria.
You must be logged in to post a comment Login