Una dintre cele mai vechi competiții din calendarul competițional al Federației Române de Oină, Cupa Satelor, va avea o nouă formă, mai atractivă. Implicarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale va transforma pur și simplu formatul Cupei Satelor.
Competiția, care se adresează echipelor de juniori III (maxim 14 ani / poate participa orice tip de structură sportivă din mediul rural), a fost promovată către peste 1000 de comune din mediul rural.
La doar o zi de la startul înscrierilor deja două echipe au spus prezent. Este vorba despre AS Fair-Play Giurgița și ACS Galicea Mare, ambele din județul Dolj.
Înscrierea se poate face până pe data de 15 iunie 2022, iar competiția va avea loc în perioada iunie-septembrie 2022.
Mai multe informații despre întrecere găsiți pe site-ul Federației .
You must be logged in to post a comment Login