Connect with us

Actual

Apel de proiecte pentru tinerii care nu mai sunt la școală și nu lucrează: consiliere, găsirea unui loc de muncă, antreprenoriat

Published

on

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansează apelul de proiecte destinate consilierii, formării, găsirii unui loc de muncă și finanțării noilor afaceri, a tinerilor care nu mai sunt în sistemul de învățământ și nici nu lucrează – NEETS (Not in Employment, Education or Training). În total, prin aceste proiecte urmează să fie sprijiniți peste 22.500 tineri.

Apelul de proiecte s-a deschis miercuri, 3 noiembrie și proiectele pot fi depuse până la 31 decembrie 2021.

„Mă bucur că demarăm această linie de finanțare prin care putem oferi șanse altor peste 22.500 de tineri să-și croiască un drum profesional, șansă pe care nu au avut-o până acum. Alți circa 60.000 vor beneficia de activități similare, prin cele peste 90 de contracte de finanțare pe care le-am semnat în septembrie. Toate aceste demersuri finanțate din Programul Capital Uman vor avea efecte pozitive în viața acestor tineri, iar schimbarea în bine este cel mai important rezultat”, a spus secretarul de stat MIPE Csilla Hegedüs.

Apelul are un buget total de 92 milioane euro, din care 2 milioane euro alocare dedicată teritoriului ITI Delta Dunării. Valoarea maximă a unui proiect: 1 milion de euro și durata maximă de implementare: 18 luni.

Prin aceste proiecte tinerii vor putea beneficia de următoarele tipuri de sprijin:

  • cursuri de inițiere, calificare, recalificare, perfecționare sau specializare;
  • cursuri de formare profesională recunoscute la nivel de întreprindere;
  • sprijin și orientare profesională pentru a-și găsi un loc de muncă;
  • subvenții (micro-granturi) pentru înființarea de noi afaceri, inclusiv sprijin post-înființare afacere.

Acordarea subvenției (micro-grant) va fi condiționată de înființarea firmei (costurile aferente înființării companiei vor fi acoperite prin proiect). Finanțarea va fi de maxim 25.000 euro pentru o afacere creată de tineri NEETs.

În total, se estimează că vor fi finanțate peste 800 de afaceri (minim 9 afaceri pe fiecare proiect realizat).

Cine poate solicita finanțare:

  • Furnizori autorizați de formare profesională a adulților
  • Furnizori acreditați de servicii specializate pentru stimularea ocupării
  • Centre autorizate de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale;
  • Organizații sindicale – persoane juridice de drept privat
  • Organizații patronale- persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial
  • ONG-uri;
  • Organizații de tineret, legal constituite;
  • Camere de Comerț și Industrie, persoane juridice de utilitate publică, fără scop patrimonial;
  • SPO (inclusiv unitățile cu personalitate juridică din subordinea sa);
  • Ministerul Tineretului și Sportului si instituțiile subordonate/in coordonare;
  • Asociații de întreprinderi.

Regiuni unde se vor implementa proiectele: Sud-Vest Oltenia, Sud-Est, Sud Muntenia, Centru.

Cine vor fi tinerii care trebuie incluși în proiecte:

Exclusiv tineri NEETS șomeri, cu accent pe cei din mediul rural și pe cei aparținând minorității roma, cu vârsta între 16-29 ani, cu domiciliul sau reședința într-una din regiunile de dezvoltare eligibile (Sud-Vest Oltenia, Sud-Est, Sud Muntenia, Centru), înregistrați și profilați în prealabil de către Serviciul public de ocupare – SPO (ANOFM prin unitățile cu personalitate juridică din subordinea sa aflate în regiunile de dezvoltare eligibile).

Pentru a fi eligibil în grupul țintă, la data intrării în operațiune, o persoană trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:

  • Să fie tânăr NEETs cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani;
  • Să fie înregistrat și profilat de SPO;
  • Să aibă domiciliul sau reședința în regiunile de dezvoltare vizate de proiect (Sud Vest, Sud Est, Sud Muntenia , Centru).

Grupul țintă minim pentru un proiect este format din 250 tineri neets.

Ghidul solicitantului poate fi găsit aici: https://mfe.gov.ro/calendar/viitor-pentru-tinerii-neets-i-2/

Informații suplimentare despre proiectele semnate în luna septembrie: https://mfe.gov.ro/sprijin-de-185-de-milioane-de-euro-pentru-tinerii-care-nu-lucreaza-si-nu-merg-la-scoala/

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local