Ministerul Dezvoltării a aprobat și publicat în Monitorul Oficial ordinul care stabilește procedura de restituire, de către organele fiscale locale, a sumelor de bani achitate de cetățeni, reprezentând amenzi contravenționale pentru necompletarea formularului digital de intrare în România.
Cetățenii sancționați contravențional care au achitat amenda trebuie să depună o cerere la direcția de taxe și impozite din cadrul primăriei de domiciliu, în vederea restituirii sumelor achitate, în termen de 90 de zile de astăzi. În vederea procesării rapide a cererilor, acestea trebuie însoțite de procesul verbal de constatare a contravenției și documentul de plată.
Cererile pot fi depuse în format fizic, electronic (e-mail/Spațiu Virtual Privat) sau prin împuternicit. Sumele pot fi restituite în contul comunicat de contribuabil, în numerar la casieriile organelor fiscale locale, sau vor fi scăzute din alte datorii fiscale, dacă acel contribuabil are de achitat impozite pe clădiri, impozite pe terenuri, impozite pe mijloacele de transport, etc. Termenul de soluționare este de maximum 45 de zile de la depunerea acestora.
În cazul cetățenilor care au primit amendă contravențională pentru necompletarea formularului PLF, dar care nu au achitat amenzile, acestea se anulează și se scad din evidențele organelor de executare fără a fi nevoie de depunerea cererii completate.
Procedura restituirii acestor amenzi a fost publicată, pe pagina Ministerului Dezvoltării, în transparență decizională, din 4 august, și au fost consultate structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale.
You must be logged in to post a comment Login