Grija pentru animale este esențială pentru o administrație preocupată de bunăstarea locuitorilor săi. E o responsabilitate comună, a autorităților și a noastră, a cetățenilor, ca animalele fără stăpân să se integreze în familii iubitoare.
Primăria municipiului Constanța încurajează iubitorii de animale să adopte responsabil.
În condițiile în care a fost reluat programul cu publicul la Adăpostul pentru animale abandonate situat pe strada Vârful cu Dor, cei care doresc să adopte un câine pot vizita biobaza în baza unei programări prealabile. Programările se pot face la numărul de telefon 0733.045.213. Fiecare persoană va avea la dispoziție maximum o jumătate de oră, în funcție de programări.
Pentru a putea adopta un patruped viitorii stăpâni vor avea parte de tot sprijinul angajaților serviciului de specialitate.
Persoanele care văd pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța sau pe pagina de Facebook a municipalității câinele pe care vor să-l adopte pot trimite poza patrupedului pe adresa de email: animale.abandonate@primaria-constanta.ro. Cei care solicită adopția unui câine sunt rugați să lase în email și un număr de telefon pentru a fi contactați. Reprezentanții Serviciului Gestionare Animale Abandonate vor verifica dacă animalul este disponibil pentru adopție. Formularele necesare adopției vor fi trimise de către angajații Serviciului Gestionare Animale Abandonate pe același email, pentru a fi completate și scanate(fotografiate).
Regulamentul de adopții poate fi accesat pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța la următorul link: http://www.primaria-constanta.ro/sgc/adoptii-si-revendicari/regulament-adoptii
Reamintim că accesul în sediul adăpostului se va realiza doar cu respectarea măsurilor de protecție împotriva infectării cu noul coronavirus, fiind obligatorie purtarea măștii de protecție, termoscanarea și dezinfectarea mâinilor.
Programul cu publicul al Adăpostului pentru animale abandonate este următorul:
– luni, marți, miercuri, vineri – 10.00 – 14.00;
– joi – 09:30 – 17:30;
– sâmbătă și duminică – închis.
Conform Ordonanței de urgență nr. 155 din 21 noiembrie 2001, abandonul câinilor revendicaţi ori adoptaţi constituie infracțiune și este sancționat conform legii.
You must be logged in to post a comment Login