Connect with us

Actual

A cincea zi de proteste spontane la mai multe DSP-uri din țară / Amenințări cu o grevă de avertisment

Published

on

Angajații de la mai multe DSP-uri din țară protestează, marți, pentru a cincea zi, cerând majorarea salariilor.

La Constanța, angajații DSP au ieșit din nou în fața sediului pentru a cere salarii decente și eliminarea inechităților.

Aceștia au redactat o scrisoare deschisă către prim-ministrul, Marcel Ciolacu, și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

STIMATE DOMNULE PRIM-MINISTRU,

STIMATE DOMNULE MINISTRU,

Vă rugăm să luați act de această nedreptate la adresa angajaților din DSP-uri și să analizați cu celeritate oportunitatea emiterii unui act normativ prin care să se egalizeze salariile angajațiilor din DSP cu salariile angajațiilor din CNAS.

Prin această masură s-ar elimina discrepanțele și inechitățile salariale dintre cele două instituții care împreună au un impact major asupra asigurării sănătății publice.

Includerea într-un act normativ a sesizării prezentate de noi ar conduce la realizarea unui cadru normativ echitabil pentru toți salariații din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, eliminându-se astfel situațiile care ar putea fi calificate ca discriminatorii  între diferite categorii de salariați, fapt recunoscut, fără nici un dubiu,  de legiuitor, prin actul normativ nou adoptat.  

Coordonarea şi implementarea măsurilor de prevenire şi limitare a evenimentelor declarate urgenţă de sănătate publică internaţională de Organizaţia Mondială a Sănătăţii și nu numai, se realizează prin toate structurile de specialitate ale direcţiilor de sănătate publică judeţene şi/sau a municipiului Bucureşti.

Activitatea direcţiilor de sănătate publică judeţene şi/sau a municipiului Bucureşti desfășoară activități în peste 20 de domenii de activitate supuse legislației Uniunii Europene și pentru care considerăm oportună și necesară o salarizare unitară între cele două categorii de personal din cadrul instituției și o asimilare cu personalul Caselor de Asigurări de Sănătate, unde există o ierarhie a funcțiilor de conducere și de execuție, atât pe verticală și cât și pe orizontală.

Cu speranța că vom fi auziți și acest protest al nostru este intemeiat, având în vedere cele menționate!

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local