Disonanțe șahiste

Un articol de Claudiu Iordache – președinte Asociația Județeană de Șah Constanța

Carantina instalată pe litoral ne oferă răgazul și liniștea necesară pentru o discuție asupra semnificației și amprentei lăsate de moștenirea șahistă asupra noastră.

Esența culturală a umanității este supusă continuu reevaluării și capriciilor noastre, în așa fel încât ceea ce nu mai este valabil azi, din punctul de vedere al gustului, se va da uitării, îngropat în praful timpului. Cu alte cuvinte, multe lucruri dispar din amintirile noastre pentru că nu mai sunt la modă, nu se mai încadrează în tiparele prezentului. Cu toate acestea cele mai multe povești, întâmplări și pățanii, dar și vorbe de spirit din lumea șahului, vin din vremurile de odinioară. Știe cineva amănunte demne de reținut din biografia campionilor mondiali Halifman, Kasimdanov, Ponomariov sau Topalov, în aceeași măsură în care cunoaște viața și creația foștilor mari jucători?

Să încercăm să elucidăm cauzele acestui paradox, în care memoria colectivă reține cu mai multă rigoare evenimente de mult apuse și mai puțin pe cele desfășurate mai aproape de zilele noastre. Ar fi trebuit să fie invers, având în vedere că amintirile se estompează în timp și chiar percepția asupra lor se schimbă odată cu evoluția și maturizarea fiecăruia.

De la începuturi și până la apariția calculatorului, șahul a fost analizat în tihna fotoliului de acasă de către jucători, antrenori, analiști. Adică rezultatul partidei depindea în cea mai mare măsură de factorul uman. Acesta ar putea fi un motiv pentru care oamenii iubesc acel trecut și îl consideră uneori chiar mai frumos decât prezentul. La fel ca marii descoperitori ai lumii și jucătorii de șah au lăsat o amintire despre ei înșiși sub formă de deschideri, variante, principii, metode de joc și studii care le poartă numele. Toate aceste creații au fost frumoase la vremea lor, au încântat publicul, jucătorii le-au preluat și folosit în partide și nu cred că aprecierea a fost alterată când multe dintre acestea au fost revizuite iar unele au fost considerate chiar greșite. Motoarele de analiză calculează într-un mod inuman milioane de mutări și poziții, dând peste cap multe studii, iar unele finaluri care au fost considerate inițial remiză s-au dovedit a fi de fapt câștigate sau invers. Programele de șah au schimbat complet gândirea șahistului de azi și modul de antrenament, inclusiv prin disponibilitatea unei baze de date electronice. Există senzația că a dispărut sentimentul de mister al șahului. Și atunci ne putem întreba: unde mai este creația în munca jucătorului contemporan comparativ cu aceeași muncă a vechilor maeștri? Ce mai este științific în șah dacă rezultatul exact este dat de mașină?

Este evident că într-o partidă de blitz, când mutările sunt efectuate într-un ritm galopant, nu e timp pentru a analiza toate subtilitățile poziției. Cu toate acestea partidele marilor maeștri sunt destul de coerente deoarece toate planurile, toate metodele de atac și mijloacele de apărare le sunt aprioric cunoscute. Toată această rutină se bazează pe multele cunoștințe acumulate în mii de ore de antrenament.

Despre diferențele mari care îi despart pe jucătorii de șah din trecut și prezent și criza șahului clasic a vorbit în 2001, la împlinirea vârstei de 50 ani, marele maestru Jan Timman, care a prins un pic ca jucător și din perioada șahului informatic. Evaluând drumul parcurs, el a spus: “Aș mai deveni șahist profesionist dacă ar trebui să aleg din nou azi? Niciodată, niciodată! Am ales această profesie pentru că am vrut să joc, să fiu liber și să fac ce îmi place, fără să dau socoteală nimănui. Acum șahul este cunoaștere exactă, obținută prin muncă grea și constantă, stând în fața unui computer. În felul acesta a dispărut un element al jocului. S-a dus magia șahului”.

Concluzia este că în prezent gândirea unui șahist se reduce foarte mult la cunoașterea tehnicii de a juca o anumită poziție, ceea ce denotă un exercițiu intens și de lungă durată.

Desigur este bine să cunoaștem viața și destinul jucătorilor celebri, pentru a trage învățăminte și a nu le repeta greșelile. Deși, dacă am pleca de la maxima unui clasic că cel mai mult învățăm din greșelile și partidele noastre pierdute, putem considera că am ratat deja oportunități nelimitate de a progresa în șah la câte greșeli am făcut.

Întorcându-ne în timp la biografia unor renumiți șahiști, se poate constata o tendință tragică a destinului multora dintre ei. Să cunoaștem câteva povești triste de viață ale unor genii care nu au știut să mențină echilibrul între pasiune și viața personală.

Karl Schlechter, pretendent la titlul mondial, a rămas fără mijloace de trai (șahul era singura sa sursă de venit) și complet epuizat de greutăți și de foame, a murit în sărăcie, diagnosticat cu tuberculoză cronică, la 27 decembrie 1918 la Budapesta, la nici 45 de ani.

Akiba Rubinstein și-a încheiat cariera de șah în 1932. În următorul an s-a îmbolnăvit grav și a fost internat într-un spital pentru bolnavi psihici. După război interesul lui pentru șah a renascut, dar în ciuda acestui fapt, viața sa s-a încheiat așa cum a început, în sărăcie într-un azil de batrâni.

Aaron Nimzovici, un excepțional teoretician, a murit singur și deprimat la 49 de ani, neavând niciodată ocazia să joace un meci de campionat mondial, neputând sa strângă fondul de premiere, care pe atunci cădea în sarcina chalangerului.

Alexandre Alehin a murit într-un hotel, fără mijloace de trai, în micul oraș portughez Estoril.

Această listă ar putea fi completată cu mulți alți jucători de elită: La Bourdonnais, Morphy, Steinitz, Pillsbury, Fischer, toți suferind de dezechilibre psihice. Vina pentru toate aceste destine nefericite este împărțită. Pe de o parte o societate egoistă și lipsită de empatie, pe de altă parte chiar jucătorii înșiși care au considerat că totul este în alb și negru, nereușind să găsească armonia în viață.

Din fericire, societatea a evoluat, nivelul de trai a crescut, iar jucătorii de elită din ziua de azi sunt protejați și feriți de o astfel de viață de hazard, deși apar și despre ei destule anecdote ce vorbesc despre comportamente, orgolii și vanități. Dar, poveștile inspirate din viața foștilor campioni, cu momentele lor radioase sau tragice, ne rămân mereu în suflet și amintire și cunoscându-le destinul avem șansa să le înțelegem și alegerile.